Tranzacția pentru vânzarea Casa Radio intră din nou în prelungiri
Plaza Centers și AFI Europe au convenit să prelungească cu încă un an termenul până la care va fi realizată tranzacția pentru 75% din proiectul Casa Radio, potrivit unui anunț al Plaza Centers. Este a treia extindere a termenului, care acum este de 31 decembrie 2023. Anunțul celor de la Plaza Centers arată și că nu există nicio certitudine că tranzacția se va și finaliza.
În vara lui 2019, AFI Europe, proprietarul celui mai mare centru comercial din România, a semnat pre-contractul de vânzare-cumpărare a proiectului Casa Radio. Prețul anunțat a fost de 60 de milioane de euro pentru participația de 75% a Plaza Centers în proiectul Casa Radio.
AFI Europe a plătit un avans de 200.000 de euro, iar Plaza Centers va returna banii dacă intră într-un litigiu sau pierde drepturile din Parteneriatul Public Privat (PPP) cu Statul român pentru proiectul Casa Radio.
La începutul acestui an, Plaza Centers a anunțat că cere despăgubiri de 262 de milioane de euro de la statul român pentru întârzierea proiectului Casa Radio din București. Compania a angajat avocați de la Londra pentru a-i reprezenta interesele.
Casa Radio, clădirea-fantomă din mijlocul Bucureștiului
Un vechi proiect al lui Ceauşescu urma să prindă contur în era capitalismului, după semnarea unui partenerat public-privat, în 2006. Terenul şi clădirea Casa Radio de pe cheiul Dâmboviţei au fost concesionate de statul român pe o perioadă de 49 de ani către Plaza Centers.