Tranzacția Profi-Mega Image s-ar putea finaliza de-abia anul viitor. Ce spune Ahold Delhaize

08 11. 2024
mega image 674938576

Dacă până acum, în toate declarațiile publice și în raportările financiare, Ahold Delhaize, proprietarul Mega Image, spunea că tranzacția prin care va prelua lanțul Profi de la fondul de investiții Enterprise Investors se va finaliza până la finele anului, în ultima raportare financiară, cea aferentă trimestrului trei din 2024, retailerul spune că achiziția s-ar putea încheia la începutul primului trimestru din 2025.

„Achiziția Profi este așteptată să se încheie la sfârșitul T4 2024 sau la începutul T1 2025 și va dubla dimensiunea operațiunilor noastre din România. Deoarece momentul încheierii este incert, perspectivele noastre pentru 2024 exclud orice impact al acestei tranzacții”, anunță compania în ultimul său raport financiar.

În data de 4 noiembrie s-a finalizat și ultima etapă premergătoarea  avizului final pe care urmează să îl dea Consiliului Concurenței, respectiv perioada în care persoanele fizice sau juridice interesate putea trimite observaţii cu privire la angajamentele propuse de Mega Image. Iar Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței, declara că instituția încearcă să dea răspunsul final până în data de 12 noiembrie, așa cum a solicitat Ahold Delhaize, dar nu poate oferi o garanție.

„ Ei (Ahold Delhaize n.red) ne-au rugat să ne încadrăm în 12 noiembrie. O să încercăm, dar nu putem garanta. Oricum, dacă nu o fi 12 noiembrie, undeva în cursul lunii noiembrie cred că vom avea o decizie finală”, declara în data de 30 octombrie Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

Amintim că angajamentele propuse de Mega Image vizează cesionarea a 87 de magazine Profi și Mega Image  pentru a înlătura îngrijorările concurențiale identificate pe piața comercializării cu amănuntul de produse de consum preponderent alimentare, în contextul preluării Profi Rom Food S.R.L..

Aceasta în contextul în care,  în urma analizei, Consiliul Concurenței a constatat că tranzacția poate conduce la consolidarea poziției puternice a Mega Image pe piața comerțului cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare de consum curent, prin magazine de tip supermarket, hypermarket, magazine de tip discount și alte magazine similare (cum ar fi magazinele de proximitate sau de cartier) din anumite localități din România.