Grupul italian Beltrame preia activele funcționale ale COS Târgoviște. Consiliul Concurenței a avizat tranzacția
AFV Beltrame Group este unul dintre cei mai mari producători de bare din oțel și oțeluri speciale din Europa, ce deține deja în România combinatul siderurgic Donalam Călărași, va prelua activele aferente activităților conexe ale COS Târgoviște S.A. ce se află, în prezent, în procedura de reorganizare judiciară, activităţile de producţie încetând în luna decembrie a anului 2019.
AFV Acciaierie Beltrame SpA din Italia este societatea mamă a Grupului AFV Beltrame și are ca obiect principal de activitate producerea de metale feroase sub forme primare și de feroaliaje.
Grupul AFV Beltrame este activ în producerea și distribuția mai multor tipuri de produse siderurgice, deținând facilități de producție în Italia, Franța, SUA, Elveția și România. Companiile membre ale Grupului AFV Beltrame sunt profilate pe producerea și distribuția oțelurilor speciale și barelor din oțel, în majoritatea țărilor din Spațiul Economic European.
În România, Grupul AFV Beltrame activează prin intermediul Donalam S.R.L., care deține și operează laminorul de profile grele al fostului combinat siderurgic din Călărași. În prezent, Donalam S.R.L. este un producător de bare/profile rotunde laminate la cald din oţel. Din structura Grupului AFV Beltrame face parte, începând cu luna noiembrie 2021, și societatea AFV Beltrame S.R.L., care însă nu a generat cifră de afaceri până în prezent.
În urma analizei, Consiliul Concurenţei a constatat că această operaţiune nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa din România sau pe o parte substanţială a acesteia și că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal.