Tranzacție de 16,5 milioane de euro pe piața de distribuție FMCG. AQUILA preia Parmafood de la antreprenorul Eugen Savu
Tranzacția dintre AQUILA și Parmafood Trading SRL și Parmafood Group Distribution SRL va avea loc sub rezerva obținerii avizelor necesare din partea Consiliului Concurenței, a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe și după aprobarea prealabilă a principalilor termeni și condiții de către Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor AQUILA, informează un comunicat al companiei. „Conform strategiei de dezvoltare a afacerii anunțate odată cu listarea la Bursa de Valori București, continuăm achizițiile de companii și menținem abordarea din perspectivă mai amplă, de piață și de profitabilitate a companiei țintă. Totodată, achiziția ne va permite să ne extindem și să ne consolidăm prezența pe toate canalele de distribuție cu produse complementare activității noastre și reprezintă încă un pas în consolidarea afacerii. Finalizarea achiziției companiilor Parmafood va permite lărgirea portofoliului AQUILA cu noi parteneri internaționali și locali, continuând să oferim consumatorilor produse diversificate și de calitate ridicată. Suntem dedicați creșterii durabile și consolidării poziției noastre în piața distribuției, contribuind la dezvoltarea pe baze solide a afacerii, în linie cu misiunea de a avea un produs distribuit de AQUILA în fiecare casă.”, a declarat Cătălin Vasile, CEO AQUILA.
Prețul cumulat convenit pentru achiziția ambelor companii va fi de maximum 16,5 milioane de euro din care se vor scădea datoriile, în baza unui mecanism de preț stabilit de părți, și va fi plătit din surse proprii.
Modalitatea de plată agreată constă în achitarea a 80% din suma totală la perfectarea tranzacției și câte 10% după expirarea unui termen de 1 an, respectiv 2 ani de la perfectarea tranzacției.
„Este o decizie importantă în privința viitorului companiei noastre și vine ca o confirmare a maturității modelului nostru de business. Am decis să oferim continuitate afacerii de distribuție prin asocierea cu un jucător mai mare, care împărtășește viziunea și valorile noastre și care va crea oportunități de creștere și dezvoltare atât pentru partenerii de afaceri, cât și pentru angajații noștri.” spune Eugen Savu, acționar majoritar și Director General, Parmafood.
Companiile Parmafood au o istorie cumulată de 3 decenii și dețin un portofoliu de peste 100 de branduri cu notorietate națională și internațională. Parmafood Trading SRL și Parmafood Group Distribution SRL au înregistrat în 2022 o cifră de afaceri cumulată de 245,53 milioane de lei și un profit net cumulat de 15,67 milioane de lei. Companiile achiziționate prestează activități de distribuție în canalele HoReCa, Retail Modern și Retail Tradițional și operează depozite logistice cu sisteme integrate de management ale stocurilor.
AQUILA operează în România și Republica Moldova, cu un model de afaceri integrat, cu activitate în următoarele segmente de afaceri: distribuție, logistică și transport. AQUILA vinde produse de larg consum în peste 72.000 de puncte de desfacere prin toate canalele de comerț cu amănuntul al bunurilor de larg consum, care acoperă peste 90% din piață. Portofoliul de produse integrat însumează peste 10.000 produse, cu mărci proprii precum Gradena: legume și fructe congelate; LaMasă: semipreparate congelate din carne; Yachtis: produse congelate de pește și fructe de mare; precum și mărci consacrate din diferite categorii precum: produse de îngrijire personală – Rexona, Dove; dulciuri – Kinder, Raffaello, Snickers sau Mars; cafea – Lavazza; produse de curățenie – Dero, Cif sau Coccolino; mâncare pentru animale de companie – Whiskas, Pedigree; produse igienă – Kleenex, Kotex, Zewa, Tena, Libresse; scutece copii – Huggies; legume congelate și conserve – Bonduelle; smântâna vegetală și frișcă vegetală – Gran Cucina și Hulala; pește și preparate din pește – Frosta.
Compania a fost înființată în anul 1994 de către antreprenorii Alin Adrian Dociu și Constantin Cătălin Vasile. Din noiembrie 2021 este listată la Bursa de Valori București (BVB), ca urmare a unei oferte publice inițiale în valoare de 367 milioane lei, cea mai mare ofertă publică inițială derulată de o companie antreprenorială românească pe piața de capital locală. Acțiunile companiei (simbol AQ) sunt incluse în indicele de referință BET al Bursei de Valori București, Global Micro Cap ai FTSE Russell, MSCI Frontier IMI și MSCI România IMI.