Tranzacţie în IT: Life Is Hard vrea să cumpere Innobyte, companie pe piața de ecommerce din România
Astfel, Life Is Hard intentionează să își adauge noi competențe complementare portofoliului său de specializări, care cuprinde soluții tehnologice adresate în principal pieței IMM din România.
Termenii tranzactiei vor fi definiți în perioada de due diligence de către acționarii Innobyte și Consiliul de Administrație al Life Is Hard, condus de antreprenorul Cătălin Chiș, care deține și pachetul majoritar de acțiuni al companiei.
“Așa cum am anunțat în 2020, Life Is Hard|Work Soft a început un proces activ de consolidare a fundamentului său de creștere pentru anii următori, astfel încât să devină un partener cu relevanță majoră pe zona de digitalizare pentru companiile și comunitățile din România. Complementaritatea și viziunea comună de creștere pe care le avem cu Innobyte stau la baza discuțiilor pe care le derulăm și sunt premise importante pentru a continua dezvoltarea companiilor noastre într-o formulă comună”, spune Cătălin Chiș.
“Innobyte are o echipa de excepție, iar performanțele de business sunt constant în creștere în ultimii ani. Ne dorim să ne punem cât mai bine în valoare capabilitățile de digitalizare, iar rezultatele muncii noastre să fie reflectate direct în valoarea companiei în fața investitorilor de la bursă, prin tranzacția pe care o pregătim alături de Life Is Hard”, spune Cătălin Șomfălean, actionarul majoritar al Innobyte.
După realizarea tranzacției, actualii acționari ai Innobyte urmează să dețină acțiuni în cadrul Life Is Hard, iar echipa de management va rămâne în continuare implicată în dezvoltarea afacerii ecommerce, în rol operațional. În acest moment, compania Innobyte este condusă de către Cătălin Șomfălean și Cătălin Bordei, ambii fiind acționari și deținând funcția de Managing Partners.
Innobyte este o companie românească de dezvoltare software specializată în eCommerce care vizează maximizarea
potențialului de business al partenerilor săi prin dezvoltarea unor platforme de eCommerce sigure, scalabile și
inovative. Pe lângă serviciile de dezvoltare și de mentenanță eCommerce oferite, Innobyte asigură și servicii de
securitate, analiză și îmbunătățirea performanței, audit și consultanță de business pentru magazine online din întreaga
lume.
Compania a încheiat anul 2020 cu o cifră de afaceri de 1,8 milioane de euro, este un business 100% românesc cu 15 ani de activitate și a fost fondat de către antreprenorul Cătălin Șomfălean.
Life is Hard este unul dintre cei mai importanți furnizori de soluții pentru proiecte smart city, deține cea mai utilizată platformă de brokeraj în asigurări din România – 24broker – și un portofoliu propriu de soluții adresate segmentului IMM.