Tranzacție inedită pe piața de energie de la București. Semnal pentru prețul energiei electrice în viitor
Nuclearelectrica, operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, a scos la vânzare în 4 septembrie 4 pachete de energie electrică, cu livrare în bandă, în perioada 1 ianuarie 2025 – 31 decembrie 2026, pe platforma de contracte bilaterale PPCB-LE Flex, administrată de operatorul pieței, OPCOM.
Ofertele de energie forward cu livrare timp de doi ani sunt o raritate pe piața de la București, dar este posibil ca, pe fondul re-liberalizării piețelor și opririi mecanismului de achiziție centralizată MACEE, care acum mai este doar opțional, până la finalul anului, acest tip de oferte să mai apară.
Nuclearelectrica a scos la vânzare două pachete de câte 5 MW și două de câte 10 MW, în total 525 GWh de energie electrică. De fiecare dată, prețul solicitat a fost de 550 de lei/MWh. De fiecare dată au existat oferte de răspuns. Primele două pachete (în total circa 175 GWh) au fost adjudecate de Nova Power and Gas, firmă din grupul românesc E-Infra care este de altfel și asociată cu Nuclearelectrica în proiectul reactoarelor mici modulare de la Doivești, la prețuri de 567 și 573 de lei/MWh. Celelalte două pachete, în total circa 350 GWh, au fost cumpărate de Electrica Furnizare, unul dintre cei mai mari furnizori de energie electrică din țară, la prețuri de 567 de lei/MWh.
Tot ca un detaliu interesant al acestei sesiuni de licitație, pentru fiecare pachet a depus ofertă de cumpărare și Vimetco Management România, cel mai probabil pentru consumul producătorului de aluminiu Alro din Slatina, cel mai mare consumator de energie electrică din țară. Firma a ofertat cu 10, respectiv 5 lei/MWh în plus față de cât a cerut Nuclearelectrica, dar s-a dovedit a fi prea puțin în comparație cu ofertele celorlalți.
Tranzacția poate fi considerată un semnal de preț pentru anul 2026, în condițiile, în care, potrivit indicelui ROPEX FM de la data de 6 septembrie, cantitățile de energie contractate anterior pe toate piețele cu livrare în 2026 sunt de doar 633 GWh. Prețul mediu este, până acum, potrivit aceleiași surse, de 492 de lei/MWh. Deci prețurile sunt deja în creștere.