Tranzacţie pe piaţa IT: compania turcă Logo Yazilim cumpără TotalSoft

Economica.net
03 09. 2016
maxresdefault_69189800

Compania turcească Logo Yazilim, aflată în portofoliul fondului de investiții Mediterra, a cumpărat 90% din acţiunile TotalSoft deţinute de fondul de investiţii grecesc Global Finance pentru aproximativ 30 de milioane de euro, potrivit MIRSANU.RO.

Pe 4 aprilie, Logo a informat investitorii că a semnat un acord neangajant cu Ferabosco Investments Limited și South Eastern Europe Fund LP, administrate de Global Finance, în vederea unei achiziții de acțiuni la TotalSoft.

Logo Yazilim este una dintre cele mai mari companii de IT&C din Turcia cu afaceri anuale de de peste 30 de milioane de euro pe an.

Produăctorul de software este listat la Bursă fiind deţinută în proporţie de 25,5% de diverşi acţionari, iar restul de către fondul de investiții Mediterra Capital Partners care a a preluat un pachet de 34,60% din acțiunile companiei în 2013.

În ultimii ani, Logo a cumpărat mai multe companii de software. În 2011, Logo a preluat 100% din acţiunile companiei daneze Coretech, specializată în aplicaţii SaaS (software as a service). În acelaşi an, Logo a intrat în acţionariatul compaiei de business intelligence software WorldBI, pe care a preluat-o integral în 2013. În septembrie 2013, Logo a înghiţit şi compania turcă de software Netsis.

Campania de achiziţii a continuat în 2014 cu preluarea Logo Elektronik, care oferă soluţii de e-commerce. Anul trecut, Logo a cumpărat firma Sempa, cu expertiză în logistică, comerţ pe mobil şi soluţii de managementul producţiei.

Înfiinţată în 1994, TotalSoft a ajuns la afaceri de peste 20 de milioane de euro pe an, cu 400 de angajaţi şi subsidiară la Viena. Compania oferă software şi servicii conexe pentru business, inclusiv pentru platformele mobile Android şi iOS, şi numără printre clienţi companii precum OMV, Daimler (Mercedes-Benz) şi EconGas. Pe lângă România şi Austria, compania a derulat proiecte în Republica Moldova, Spania, Portugalia, Brazilia, Dubai, Arabia Saudită, Slovacia, Cehia, Polonia, Croația și Ucraina.