Tranzacție pe piața uleiului și a tradingului de cereale. Familia Korponay vinde Dachim, producătorul brandului de ulei Elixir, către ROCA Agri RDF

14 09. 2022
ulei floarea soarelui 4578

ROCA Agri RDF, holdingul de agricultură al ROCA Investments,  parte din Impetum Group, a cumpărat de la Vetimex Capital, compania de investiții a familiei Andrea și Ferenc Korponay, firma Dachim, cu afaceri în tradingul de cereale, exploatare terenuri și producția de ulei. Prin această tranzacție, holdingul ROCA Agri RDF continuă să-și extindă capacitățile și să-și dezvolte activitățile în distribuția de input-uri, trading de cereale, producție agricolă, procesare de cereale la nivel național.

„Prin această tranzacție ROCA Agri RDF își consolidează poziția strategică în centrul țării prin extinderea arealului trading-ului de cereale, distribuirea de inputuri direct din depozitele de la Turda și consolidarea poziției de procesator al produselor oleaginoase. Pe lângă fabrica de extrudare de la Arad, prin achiziția Dachim intră în portofoliu nostru și o fabrică de uleiuri presate la rece (brandul ElixirÒ) și șroturi. Tot prin intermediul acestei tranzacții mărim suprafața de 2000 de ha pe care o exploatăm în prezent cu alte aproximativ 2000 ha în centrul țării. Ne bucurăm să primim în familia noastră și echipa Dachim în care avem mare încredere și sperăm ca schimbul de experiență să ducă la o dezvoltare profesională și personală pentru fiecare membru al ei. ”, a declarat Florin Deznan, CEO ROCA Agri RDF, care va coordona mai departe activitatea executivă a companiei.

La rândul său, Ferenc Korponay va deveni membru în Consiliul de administrație al holdingului. Din acest rol strategic, Ferenc Korponay va contribui la materializarea viziunii holdingului și dezvoltarea acestuia.

„Așteptăm cu nerăbdare numeroasele oportunități pe care noul parteneriat cu ROCA Agri RDF Holding le va aduce echipei Dachim și partenerilor noștri din agricultură pe care firma îi deserveste de peste 20 de ani. De asemenea, am fost animat de planul de a dezvolta o agricultură antreprenorială modernă și mă bucur că am reusit să ne înțelegem foarte repede pentru a integra firmele noastre într-o piață în continuă creștere.”, a completat Ferenc Korponay, proprietar Dachim.

ROCA Agri RDF mai cuprinde în prezent încă 3 companii: RDF SA, RDF Agricultura SRL și Adidana SRL. Pentru 2022 compania estimează venituri de până la 700 milioane lei, după rezultate peste așteptări în primul semestru, cu o cifră de afaceri de 300 milioane lei și EBITDA de 14,4 milioane lei, la care se va integra EBITDA de 5,5 milioane lei la S1, respectiv o cifră de afaceri de cca. 110 milioane lei pentru anul 2022 de la Dachim.

ROCA Investments este o companie de private equity, parte din Impetum Group,a ajuns în 2021 la o evaluare de 247,5 milioane lei (peste 50 milioane euro), de la 102 milioane lei în 2018, mai mult decât dublu. Portofoliul ROCA include două holdinguri (ROCA Industry si ROCA Agri RDF), dar și investiții în alte companii din diferite sectoare ale economiei.

Cum a ajuns Dachim în portofoliul Roca

Dachim este un business fondat de familia Felea din Cluj. Aceasta s-a retras însă treptat din afacere, potrivit datelor termene.ro, pentru ca în 2020 să iasă complet din business. Mai exact, în martie 2020, Teodor și Sabina Felea au vândut către Vetimex , pentru 4,8 milioane de lei, și participația de 30% pe care o mai aveau

Vetimex Capital este controlat de familia Korponay, de numele căreia se leagă business-ul Maravet SA din Baia Mare, un distribuitor de produse veterinare care a ajuns ulterior în portofoliul gigantului listat pe piața Nasdaq – Henry Schein Inc. US, cu afaceri de peste 13 miliarde USD.

După exit, Vetimex Capital a fost implicat într-o achiziție de peste 30 milioane de euro, în cea de-a doua cea mai mare tranzacție pe piața birourilor din Cluj. Totodată, firma mai are diverse investiții precum : distribuție de hrană pentru câini și pisici, terenuri agricole, ferma de peste 1.000 bovine lapte, respectiv  în mai multe fonduri locale: ROCA Investments, ROCA X, Agista, Black Sea Fund, respectiv în Ungaria, unde are deja 2 investiții.

Vetimex Capital,Andrea și Ferenc Korponay, Agista,Felea,Florin Deznan