Tranzacție surpriză în lumea financiară. Firma unde Jean Valvis este acționar împreună cu Poșta Română, curtată de Uniqa, gigantul austriac care a fugit de RCA și a redus masiv business-ul din România – surse
Uniqa Asigurări, prima firmă care a renunțat total la RCA de teamă să nu vândă masiv după prăbușirea City Insurance, se află în discuții pentru achiziționarea Garanta Asigurări, au declarat, pentru Economica, surse din piață. Garanta este o societate mică ce are ca acționar majoritar cel mai mare asigurător grec, Ethniki (vândut recent de National Bank of Greece către un fond de investiții) și ca acționari minoritari societăți controlate de statul român, precum și pe Jean Valvis, cunoscutul om de afaceri care în prezent produce Aqua Carpatica sau vinurile de la Domeniile Sâmburești.
Pentru Garanta relația cu Banca Românească (deținută în trecut de National Bank of Greece, ca și Garanta) și firma de leasing a NBG din România au fost cruciale, generând cea mai mare parte a afacerilor. Prin aceste canele, Garanta a vândut asigurări de viață, de credit sau de bunuri, la pachet cu creditele, sau CASCO în cazul firmei de leasing.
Din acest punct de vedere, preluarea sa de către Uniqa ar avea o logică, în condițiile în care și grupul austriac încearcă să își concentreze afacerile de retail pe relația cu Raiffeisen Bank (acționarul său majoritar din Austria), știut fiind că bancassurance este în general un business profitabil. În prezent, arată datele oficiale prezentate pe site-ul companiei, principala linie de business pe care merge Garanta sunt asigurările CASCO, care au adus aproape jumătate din vânzările totale din 2021 (24,2 milioane de lei dintr-un total de 53 de milioane de lei în prime brute subscrise). A doua sursă de business sunt asigurările de bunuri (pierdere financiară) cu aproape 16 milioane de lei, urmate de asigurările de viață cu circa 7 milioane de lei. Celelalte linii aproape că nu contează, singurul lucru de remarcat fiind dublarea vânzărilor pe clasa 10 (RCA și CMR), până la aproximativ 3,3 milioane de lei, în 2021.
Garanta este jumătate din Uniqa, dar la nivelul pieței sunt cam în aceeași categorie: mici
Pentru Uniqa este cu siguranță interesant portofoliul de asigurări de viață, mai ales dacă acesta este construit pe relația cu o bancă, adică va aduce profit cel puțin pe termen scurt și mediu. De asemenea, portofoliul de asigurări de bunuri ar putea fi interesant pentru austrieci, care au insistat mai mult pe această zonă după ce au renunțat complet sau au redus motoarele în zonele care aduc tradițional volume, în principal asigurările auto. Amintim că Uniqa funcționează prin două societăți distincte, una de viață și una de asigurări generale, spre deosebire de Garanta, care este o societate compozită, ce unește ambele activități.
Deși acum câțiva ani un astfel de demers ar fi fost fără sens, strategia Uniqa din ultimii cel puțin 5-6 ani face astăzi posibilă o comparație cu Garanta în ceea ce privește vânzările. Uniqa a înregistrat Prime Brute Subscrise în valoare de 27 de milioane de euro, cumulat pentru cele două societăți, în timp ce Garanta a vândut de circa 11 milioane de euro. Doar pe zona de asigurări generale, diferența scade, Garanta raportând afaceri de 10 milioane de euro, iar Uniqa Asigurări de 20 de milioane de euro. Deși Uniqa este încă mai mare, în cifre absolute și raportat la piață diferența nu este una majoră, iar o eventuală achiziție ar duce la creșterea portofoliului Uniqa cu circa 50%, un procent semnificativ.
Uniqa a pus accent și pe activitățile corporate în ultima perioadă, parte din vânzări tot cu firme care au legătură cu Austria sau cu grupul care o controlează (Raiffesen). Societatea a anunțat și că va intra și pe clasa 15, asigurări de garanții, o zonă exclusiv corporate unde există un mare deficit după prăbușirea City Insurance. Probabil că și pe această linie mare parte din activitate se va desfățura în legătură cu firmele cu din sfera grupului, cum ar fi Strabag, unul dintre marii constructori cu activitate în România, care are ca acționar Uniqa.
Din 2016, Uniqa se află într-un amplu proces de eficientizare prin concentrarea pe segmente care aduc profit (foarte puține la nivelul României). Acest proces a condus la o reducerea masivă a Primelor Brute Subscrise. Cumulat, cele două societăți ale Uniqa nu ajung la 3%, în timp ce, în 2016, doar firma de asigurări generale avea 6% din piață. Practic, cele două firme luate împreună sunt astăzi sub trei dintre companiile care vând doar asigurări de viață. În mare, firma se concentrează, inclusiv la nivel de comunicare, doar pe zona property și bunuri, sub diverse forme cum ar fi asigurările de locuință pe retail sau cele de incendiu pe corporate.
Garanta, pe de altă parte, este de vânzare de mai multă vreme. După ce fostul său proprietar, National Bank of Greece, a reușit să vândă business-ul global de asigurări după mai bine de cinci ani de încercări, noul acționar majoritar al Ethniki și implicit al Garanta pare că dorește să continue strategia de efeicientizare și de concentrare pe piețele mari și profitabile.