Tranzacţii de peste un miliard de euro la Bursa de la Bucuresti, în creştere cu 20%, în primele 5 luni

Economica.net
15 06. 2020
bvb1_50570500

„Valoarea totală a tranzacţiilor cu toate tipurile de instrumente financiare înregistrată pe Piaţa Reglementată la vedere a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a fost de 5,29 miliarde de lei, echivalentul a 1,1 miliarde de euro la nivelul primelor cinci luni ale anului, în creştere cu 19,6% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2019. Un ritm de creştere susţinut a fost înregistrat şi la nivelul lichidităţii, indicator reflectat prin prisma valorii medii zilnice de tranzacţionare, care a ajuns la 10,16 milioane de euro în perioada ianuarie-mai din acest an, în urcare cu 17,9% comparativ cu acelaşi interval de timp al anului anterior”, se precizează în documentul citat.

Preşedintele BVB, Radu Hanga, a arătat că investitorii au tranzacţionat mult mai intens acţiunile listate la Bursa de Valori Bucureşti în această perioadă iar situaţia generată de coronavirus a creat o lichiditate mai bună în piaţă.

„Criza actuală a pus în evidenţă importanţa companiilor româneşti, iar Bursa de Valori Bucureşti este un pilon esenţial pentru finanţarea dezvoltării acestora şi, implicit, a economiei locale. Investitorii au tranzacţionat mult mai intens acţiunile listate la Bursa de Valori Bucureşti în această perioadă. Situaţia generată de COVID-19 a creat o lichiditate mai bună în piaţă, iar bursa a beneficiat de pe urma acestei volatilităţi. Digitalizarea bursei a devenit mai necesară ca oricând, aspect evidenţiat şi mai mult de contextul actual. Îmbunătăţirea accesului clienţilor de retail la piaţă şi trecerea de la o economie bazată pe hârtie la una digitală reprezintă una dintre preocupările noastre majore pentru că ne dorim să accelerăm procesul de digitalizare a pieţei locale de capital”, a declarat Radu Hanga, preşedintele BVB.

La rândul său, Adrian Tănase, CEO BVB, a explicat că investitorii au privit situaţia cu mult mai mult calm faţă de ceea ce se întâmpla în piaţă în 2008-2009, iar gradul de sofisticare al investitorilor locali, atât instituţionali, cât şi individuali, a crescut semnificativ.

„Am observat evoluţii divergente ale acţiunilor listate la bursă în această perioadă, ceea ce ne spune că avem o comunitate de investitori locala ce se maturizează, comunitate care ştie să judece contextul specific al fiecărei companii listate, context care este diferit de la o companie la alta, chiar şi condiţiile actuale generate de pandemia COVID-19. În orice caz, investiţiile recurente chiar şi în perioade de volatilitate cum este aceasta ar trebui să facă parte din strategia oricărui investitor care intenţionează să fie în piaţă într-un orizont mai lung de timp. Pe termen mediu şi lung, la BVB urmăm planurile pentru valorificarea potenţialului pieţei de capital prin toate proiectele pe care le avem. Proiectul principal este cel al Contrapărţii Centrale, prin care vom aduce noi instrumente la cota bursei, în special instrumente derivate”, a precizat Adrian Tănase.

La nivelul indicilor bursieri, piaţa de capital din România înregistrează încă un nivel sub cel consemnat la finalul anului 2019, fiind puternic influenţată de criza generată de COVID-19. Indicele BET-FI, care include cele 5 societăţi de investiţii financiare şi Fondul Proprietatea, a fost indicele care a consemnat cel mai mic declin după primele cinci luni, respectiv 7,8% în echivalent lei, ajungând la un nivel de 40.087 puncte în ultima şedinţă de tranzacţionare aferentă lunii mai.

La finalul lunii mai, valoarea de piaţă a companiilor româneşti listate la BVB era de circa 100 de miliarde de lei, echivalentul a aproximativ 20 miliarde de euro.