Tranzacţii de un miliard de euro realizate în primele patru luni la Bursa de Valori Bucureşti, în creştere cu 36%

Economica.net
09 05. 2018
bvb1_50570500

Potrivit unui comunicat al BVB, segmentul de acţiuni a fost cel mai popular în rândul investitorilor, care au tranzacţionat acţiuni în valoare de 943 de milioane de euro.

Luna aprilie 2018 a adus o creştere cu 73% a valorii totale de tranzacţionare, comparativ cu luna similară a anului trecut, însumând 195 de milioane de euro.

Conform BVB, intensificarea activităţii investiţionale a fost reflectată de creşterea în primele patru luni ale anului cu 32% a valorii medii zilnice de tranzacţionare, aceasta depăşind 11 milioane de euro.

Valoarea medie zilnică de tranzacţionare a crescut în aprilie 2018 cu 78% faţă de aceeaşi lună a anului trecut şi s-a apropiat de 10 milioane de euro.

BET, principalul indice al pieţei de capital, care include cele mai tranzacţionate 13 companii excluzând SIF-urile, a înregistrat în aprilie două şedinţe consecutive în care a închis peste pragul de 9.000 de puncte. Prima dată când indicele BET a închis o şedinţă de tranzacţionare peste acest nivel a fost pe 15 iunie 2007, în timp ce nivelul maxim a fost înregistrat pe 24 iulie 2007, când indicele BET s-a situat la 10.813 puncte.

Indicele BET a închis luna aprilie la un nivel de 8.713 puncte, ceea ce corespunde unui avans de 12,3% după primele patru luni, cea mai mare rată de creştere în rândul indicilor principali la nivelul burselor din Uniunea Europeană.

Capitalizarea bursieră a companiilor româneşti a depăşit 21,5 miliarde de euro la finalul lunii aprilie 2018, în timp ce capitalizarea tuturor companiilor listate pe piaţa reglementată a BVB a depăşit 39 de miliarde de euro în ultima şedinţă de tranzacţionare a lunii.