Tranzacţiile bursiere sunt decontate în termen de două zile, începând de luni

Economica.net
02 03. 2015
bvb555_88861600_37570300_26459100

„Începând de luni, 2 martie 2015, este implementată şi funcţională o modificare importantă în ceea ce priveşte decontarea tranzacţiilor. Modificarea constă în faptul că tranzacţiile sunt decontate în două cicluri nete de decontare, faţă de un ciclu, cum era anterior”, a anunţat BVB într-un comunicat remis luni AGERPRES.

Potrivit BVB, implementarea noului model de decontare creşte eficienţa procesului de decontare, reduce riscurile aferente tranzacţiilor şi extinde posibilitatea executării tranzacţiilor „intraday” (în termen de o zi/ vânzare şi cumpărare în cadrul unei singure zi bursiere – n.r.), inclusiv a celor decontate „turnaround” (o tranzacţie „turnaround” are o pereche într-o tranzacţie pe bursă – practic un broker internaţional cumpără acţiuni din bursă, pe care apoi le transferă către clienţii lui care nu sunt prezenţi pe piaţa românească – n.r.), pentru clienţii finali care operează prin custozi.

„Participanţii la piaţă şi investitorii vor găsi la BVB condiţiile cu care sunt obişnuiţi să opereze pe majoritatea pieţelor europene, inclusiv pe cele din regiunea Europei Centrale şi de Est. Pentru BVB, ca provider de soluţii software şi al unei platforme de post-tranzacţionare, este o ocazie să demonstreze încă o dată că principala cheie a succesului pieţei este coeziunea între toate instituţiile interesate în dezvoltarea pieţei. Evoluţia spre modernitate şi o mai bună competitivitate trebuie să se bazeze pe securitatea operaţiunilor, rentabilitate, eliminarea măsurilor anti-dezvoltare şi soluţii, gândire inovatoare şi o abordare constantă pro-client”, a declarat Ludwik Sobolewski, directorul general al BVB.

Depozitarul Central a precizat luni că a implementat în sistemul de compensare-decontare şi registru cea de-a doua sesiune zilnică de decontare pe bază netă.

„Astfel, începând cu data de 2 martie 2015, prima sesiune de decontare pe bază netă se va desfăşura în intervalul orar 12,00 – 14,00, iar cea de-a doua sesiune de decontare pe bază netă se va desfăşura în intervalul orar 15,00 – 16,00. În cea de-a doua sesiune de decontare pe bază netă se vor deconta tranzacţiile încheiate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) şi tranzacţiile de alocare pe conturile clienţilor agenţilor custode care nu au putut fi decontate în prima sesiune de decontare pe bază netă, ca urmare a insuficientei instrumentelor financiare sau a fondurilor băneşti la termenele corespunzătoare primei sesiuni, precum şi tranzacţiile de alocare pe conturile clienţilor agenţilor custode transmise către sistemul RoClear în data decontării acestora, în intervalul orar 11,00 – 14,00”, se arată într-un comunicat al BVB remis AGERPRES.

De asemenea, Depozitarul Central a introdus şi o sesiune suplimentară de decontare pe bază brută, în prezent fiind implementate în sistemul RoClear patru sesiuni zilnice de decontare pe bază brută, al căror orar de desfăşurare a fost corelat cu orarul de desfăşurare al sesiunilor de decontare pe bază netă.

„Aşa cum a anunţat la momentul separării sistemelor de tranzacţionare şi post-tranzacţionare şi al implementării termenului de decontare T+2, Depozitarul Central a implementat o nouă sesiune zilnică de decontare netă, ca o metodă suplimentară pentru eficientizarea procesului de decontare şi de conformare într-o măsură cât mai mare la solicitările pieţei, ale participanţilor, ale reglementatorilor si ale recomandărilor europene aplicabile sistemelor de decontare a tranzacţiilor cu instrumente financiare.
Introducerea noii sesiuni zilnice de decontare netă va asigura o flexibilitate mult mai mare procesului de decontare, oferind posibilitatea reutilizării în cursul aceleiaşi zile a fondurilor băneşti sau a instrumentelor financiare obţinute din decontarea tranzacţiilor, dar şi posibilitatea decontării mai târziu în cursul zilei, a unor tranzacţii care implică lanţuri de custodie lungi, situate pe fusuri orare diferite. De asemenea, corelarea programului celor patru sesiuni zilnice de decontare brută cu orarul celor două sesiuni zilnice de decontare pe bază netă, permite participanţilor gestionarea facilă şi customizată a decontării tranzacţiilor încheiate în afara pieţei de tip turnaround, a căror decontare condiţionează sau este condiţionată de decontarea unei tranzacţii încheiate la BVB”, a declarat Silvia Buicănescu, director general al Depozitarului Central.

Din octombrie 2014, investitorii la Bursă îşi încasează banii din tranzacţiile de vânzare sau acţiunile din tranzacţiile de cumpărare cu o zi mai devreme, data de decontare fiind T plus 2 (ziua tranzacţiei plus două zile). Scurtarea duratei de decontare a fost impusă de Uniunea Europeană şi toate bursele europene sunt aliniate acestei reguli.