Tranzacţiile cu acţiunile Fondului Proprietatea au salvat din nou lichiditatea bursei

Bursa de la Bucureşti a scăzut cu doar 0,15% în prima parte a şedinţei, într-o piaţă în care cotaţiile au fluctuat foarte uşor, în cadrul unor tranzacţii cu volume reduse de acţiuni, iar lichiditatea a fost asigurată în proporţie de peste 80% de transferurile cu titlurile Fondului Proprietatea (FP).
Economica.net - vin, 02 nov. 2012, 12:22
Tranzacţiile cu acţiunile Fondului Proprietatea au salvat din nou lichiditatea bursei

La mijlocul şedinţei, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în scădere cu 0,24%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, era cu 0,29% sub nivelul de joi. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), era în stagnare, iar indicele BET-NG, al acţiunilor companiilor din sectorul energetic, se plasa cu 0,44% peste ziua anterioară.

În acelaşi timp, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, era în scădere cu 0,18%.

Operaţiunile din prima parte a şedinţei au cumulat 6,9 milioane lei (1,5 milioane euro), valoare de aproape trei ori peste rulajul din perioada similară a şedinţei precedente, de 2,5 milioane lei (567.000 de euro).

Totuşi, peste 80% din lichiditatea de vineri a fost asigurată de transferuri cu acţiunile Fondului Proprietatea, de 5,7 milioane lei. Aproape jumătate din rulajul titlurilor Fondului Proprietatea a fost reprezentat de o tranzacţie realizată cu puţin înainte de ora 11:00, pentru suma de 2,7 milioane lei.

La mijlocul şedinţei, acţiunile FP erau în creştere cu doar 0,09%, la 0,5415 lei.

Investitorii nu au avut o direcţie clară nici de pe pieţele vest-europene, care au deschis indecis şedinţa de vineri, investitorii fiind precauţi înainte de anunţarea datelor privind piaţa muncii din Statele Unite. La jumătatea şedinţei de la Bucureşti, bursele de la Londra şi Frankfurt erau în stagnare, iar piaţa de la Paris era în scădere cu 0,16%.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul spaniol prelungește în 2025 perioada de aplicare a taxei temporare pe profiturile excepționale ale companiiilor energetice
Guvernul spaniol prelungește în 2025 perioada de aplicare a taxei temporare pe profiturile excepționale ale companiiilor ...
Guvernul de la Madrid a emis un decret ce prevede extinderea în 2025 a taxei temporare pe profiturile excepţionale ale companiilor energetice, a anunţat luni premierul Pedro Sanchez (foto), după......
Prețurile cripto au scăzut în urma conferinței de presă a Fed
Prețurile cripto au scăzut în urma conferinței de presă a Fed
După cum am menționat săptămâna trecută, am putea asista la o volatilitate ridicată pe piețele cripto în jurul reuniunii ...
Autostrada Moldovei: A fost deschisă circulația pe lotul 1 din A7 Ploiești – Buzău (Video)
Autostrada Moldovei: A fost deschisă circulația pe lotul 1 din A7 Ploiești – Buzău (Video)
Lotul 1 Dumbrava - Mizil (21 km) al tronsonului Ploiești - Buzău din Autostrada Moldovei A7 a fost deschis luni circulației, ...
Ajutoare de stat de 150 de milioane de euro pentru producătorii din industria agro-alimentară care investesc în energie verde pentru autoconsum
Ajutoare de stat de 150 de milioane de euro pentru producătorii din industria agro-alimentară care investesc în energie ...
Producătorii din sectorul agricol și din industria alimentară își pot depune proiectele ce vizează investiții în ...