Tranzacțiile cu terenuri arabile din 2022. S-au vândut peste 800 de hectare, în loturi compacte, în valoare de 7 milioane de euro

Economica.net
30 12. 2022
agricultura
Foto: Red Zeppelin pe Unsplash

După doi ani pandemici în care piața terenurilor arabile cu suprafețe mai mari de 30 de hectare a avut  o dinamică descendentă, în 2022 se resimte o revigorare, potrivit unei analize realizată de Economica pe baza datelor publicate de către Ministerul Agriculturii și care iau în calcul doar contractele cu aviz final pozitiv.

În anul care tocmai se încheie, au fost avizate pozitiv (până în data de 27 decembrie) 19 astfel de tranzacții, în valoare totală de aproximativ 7  milioane de euro sau 34,7 milioane de lei. Față de anul trecut, valoarea investițiilor în terenuri arabile mai mari de 30 de hectare a crescut de peste patru ori, iar suprafața tranzacționată a fost de peste 800 de hectare.

În 2020, s-au perfectat 12 tranzacții cu terenuri arabile mai mari de 30 de hectare, iar valoare lor depășea 3 milioane de euro, în timp ce în 2019 au fost puţin peste 30 de tranzacţii cu terenuri mai mari de 30 de hectare, în valoare totală de aproximativ 7,2 milioane de euro, din calculele Economica pe baza acelorași date MADR.

Cele mai mari tranzacții de anul acesta- 1,5 milioane de euro pentru 50 de hectare

Din datele MADR, cea mai mare suprafață comercializată, de 90 de hectare, se află în localitatea Dobrotești, Teleorman, și a costat peste 3,1 milioane de lei (636.000 de euro). Cumpărătorul, SC Agricola Dobrotești, a plătit astfel aproximativ 7.000 de euro pe metrul pătrat.

Ca valoarea, aceasta este însă a treia cea mai mare tranzacție a anului. Un teren de 50 de hectare din localitatea Ariceștii Rahtivani din Prahova, vândut de portughezii de la Martifer România, a costat 1,5 milioane de euro, respectiv 30.000 de euro hectarul, plsu TVA. Cumpărătorul este Agrowell Invest, un business de  controlat, potrivit termene.ro, de Dorobanți Gheorghe Mihai, om de afaceri implicat în mai multe afcari în județul Prahova.

Urmează un teren de 43 de hectare în valoare de peste 3,1 milioane de lei (aproximativ 651.000 de euro), situat în localitatea Bobicești, Olt. achiziționat de la o persoană fizică de SC Art Agri SRL,companie deținută de trei antreprenori români din Dolj și Bacău, potrivit termene.ro.

Menționăm că tranzacțiile enumerate anterior se referă exclusiv la terenuri arabile cu suprafețe mai mari de 30 de hectare vândute bloc și raportate, potrivit legislației în vigoare, de Ministerul Agriculturii.

În 2022 au avut loc și alte tranzacții cu suprafețe chiar mai mari, despre care Economica a scris în mai multe rânduri.