Tranzacţiile spot cu electricitate şi preţurile au explodat în decembrie. Pe pieţele la termen, schimburile au scăzut dramatic

Tranzacţiile pe termen lung între producători şi furnizori au scăzut dramatic în decembrie pe toate pieţele bilaterale. În aceste condiţii, piaţa pentru ziua următoare a devenit de departe cea mai lichidă în tranzacţiile cu energie. Aici, preţul a crescut cu 74% în ultimul an.
Mihai Nicuţ - mar, 22 ian. 2019, 13:45
Tranzacţiile spot cu electricitate şi preţurile au explodat în decembrie. Pe pieţele la termen, schimburile au scăzut dramatic

Piaţa spot de energie electrică (piaţa pentru ziua următoare) a crescut în luna decembrie a anului 2018, ca volum de tranzacţii şi mai ales ca valoare a lor, comparativ cu situaţia înregistrată în decembrie 2017, potrivit datelor Operatorului Comercial al Pieţei de Energie Electrică.

În decembrie 2018, pe PZU, volumul total tranzacţionat pe PZU a fost de 2,26 TWh de energie electrică, în creştere cu 19% faţă de volumul din decembrie 2017, la preţuri medii de 298 lei/MWh, cu peste 74% peste cele înregistrate cu un an în urmă. Din ambele cauze, dar în special al preţului crescut, valoarea tranzacţiilor pe PZU a fost, în decembrie 2018, de 700 de milioane de lei, cu peste 88% mai mult faţă de luna decembrie 2017.

Cota PZU în consumul naţional a crescut cu 5 puncte procentuale, până la 42%.

De ce se tranzacţionează atât de mult pe piaţa spot? Cumpărătorii (furnizori) spun că producătorii nu scot la vânzare cantităţi suficiente pentru contracte bilaterale pe termen lung, ba chiar preferă şă ţină energie pentru piaţa de echilibrare, cu preţuri mult mai mari, producătorii spun că sunt contractaţi şi că trebuie să îşi îndeplinească obligaţiile, şi doar ce mai rămâne este folosit pe piaţa spot şi în echilibrare, care nu este o piaţă voluntară, ci obligatorie. În plus, datele arată că se şi produce mai puţin decât anul precedent.

Citeşte şi:

România importă masiv energie din Ucraina. Cine o aduce şi de ce are atât de mult loc să o vândă

Dincolo de cauze sau jocurile comerciale, cifrele OPCOM arată că, pe platformele bilaterale, cantităţile de energie tranzacţionate prin contracte pe termen lung au scăzut semnificativ.

Astfel, pe PCCB-LE (licitaţie extinsă), în decembrie 2018 s-au tranzacţionat 905 GWh de energie electrică, preţul mediu ponderat fiind de 281 de lei. Cantitatea este cu peste 8% mai mică decât cea din decembrie 2017, de 989 GW, când preţul era de 216 lei.

Pe PCCB-NC (negociere continuă), în decembrie 2018 s-au tranzacţionat 696 GWh, preţul mediu ponderat fiind de 271 de lei. În decembrie 2017 se tranzacţionase de peste trei ori mai multă energie, adică 2,06 TWh, la un preţ evident mai mic, de 213 lei.

Pe PCCB-OTC (negociere dublă continuă) canitatea de energie tranzacţionată în decembrie 2018 a fost de 1,26 TWh, adică mai puţin de jumătate din volumele tranzacţionate cu un an în urmă: 2,7 TWh în decembrie 2017. Preţul, evident, a crescut de la 223 de lei la 273 de lei.

Iar Piaţa Centralzată pentru Serviciul Universal este practic aproape de dispariţie, cu doar 108 GWh tranzacţionaţi în decembrie 2018, adică la doar 8% din volumul tranzacţiilor din decembrie 2017, de 1,29 TWh. Preţul a crescut de la 249 lei la 310 lei MWh.

Toată piaţa a fost afectatată în decembrie şi de informaţiile apărute în spatial public anterior apariţiei OUG 114, care a confirmat mare parte din informaţiile vehiculate anterior: taxa pe cifra de afaceri a tuturor companiilor din energie şi reintroducerea preţurilor reglementate pentru casnici timp de 3 ani.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada A1 Sibiu – Pitești, „secțiunea 6”: Lucrările pentru modernizarea a peste 13 kilometri din DN 73C, estimate la peste 100 de milioane de euro
Autostrada A1 Sibiu – Pitești, „secțiunea 6”: Lucrările pentru modernizarea a peste 13 kilometri din ...
Lucrările pentru lotul 2 al legăturii A1 Sibiu - Pitești cu Râmnicu Vâlcea, cunoscută ca "secțiunea 6", sunt estimate la 641 de milioane de lei (126 de milioane de euro) inclusiv TVA, potrivit......
Diana Buzoianu, despre HG privind reorganizarea Romsilva: Transparența nu este o bifă. Scopul este de aduna toate propunerile obiective. Am primit sute de mesaje
Diana Buzoianu, despre HG privind reorganizarea Romsilva: Transparența nu este o bifă. Scopul este de aduna toate propunerile ...
Sute de mesaje au fost primite în urma punerii în transparenţă decizională a Hotărârii de Guvern privind reorganizarea ...
ANM: Canicula cuprinde toată România sâmbătă. Cod roșu în Banat, Oltenia, parte din Muntenia și Dobrogea. Cod roșu de caniculă în București și cinci județe din Muntenia de duminică dimineață până luni
ANM: Canicula cuprinde toată România sâmbătă. Cod roșu în Banat, Oltenia, parte din Muntenia și Dobrogea. Cod roșu ...
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod roşu de caniculă, val de căldură persistent ...
Ministerul Muncii: 966.637 de persoane cu dizabilități erau înregistrate la sfârșitul lunii martie în România
Ministerul Muncii: 966.637 de persoane cu dizabilități erau înregistrate la sfârșitul lunii martie în România
Numărul total de persoane cu dizabilităţi era, la 31 martie 2025, de 966.637 de persoane, din care 98,32 % (950.434 de ...