Tranziţia la democraţie în statele marcate de Primăvara arabă

EGIPT:

Lider autoritar al ţării din 1981, Hosni Mubarak a predat puterea la 11 februarie 2011 Consiliului Suprem al Forţelor Armate (CSFA), după 18 zile de revoltă populară (soldată cu aproape 850 de morţi), cu cele mai intense manifestaţii în Tunisia.

După o tranziţie lungă, marcată uneori de manifestaţii violente, în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale se vor confrutna sâmbătă şi duminică candidatul Fraţilor Musulmani, Mohammed Morsi, şi ultimul premier al lui Hosni Mubarak, Ahmad Shafiq.

Scrutinul se desfăşoară în prezent într-un context de tensiuni puternice şi acuzaţii de „lovitură de stat”, după ce justiţia a declarat joi „ilegal” Parlamentul ales în iarnă printr-un scrutin complex, marcat de incidente islamiste.

TUNISIA

La 14 ianuarie 2011, Zin El Abidin Ben Ali, aflat la putere din 1987, a fugit din ţară în Arabia Saudită în urma unei revolte (soldată cu peste 330 de morţi), provocată de autoincendirea la mijlocul lui decembrie a unui tânăr comerciant din Sidi Buzid (centru-vest), ca urmare a repetatelor umilinţe din partea poliţiei.

Adunarea Naţională constituantă, aleasă în octombrie este dominată de islamiştii din Partidul Ennahda, dar prezidată de Moncef Marzuki, opozant vehement de stânga al regimului lui Ben Ali.

În cursul săptămânii, violenţele s-au intensificat în teritoriu, provocând moartea unei persoane şi rănirea a peste 100, în urma atacurilor presupuse salafiste de duminică la o expoziţie din La Marsa, o suburbie a oraşului Tunis. Guvernul tunisian a reacţionat stabilind un armistiţiu în opt regiuni, printre care şi Tunis.

LIBIA:

Muammar Kadhafi, la putere din 1969, a murit la scurt timp după arestarea sa, la 20 octombrie 2011, la două luni după ce rebelii au ocupat oraşul Tripoli, cu sprijinul decisiv al unei operaţiuni militare internaţionale lansată în martie. Potrivit Consiliului Naţional de Tranziţie (CNT), conflictul s-a soldat cu 30.000 de morţi.

Guvernul este în prezent criticat pentru eşecul în stabilirea autorităţii şi în a se opune miliţiilor formate de foştii combatanţi rebeli. Alegerea unei Adunări Constituante prevăzută în iunie, a fost amânată cel puţin până în iulie.

SIRIA:

Siria este marcată din martie 2011 de o revoltă împotriva regimului lui Bashar al-Assad, care s-a înarmat în vederea represiunilor. Potrivit Observatorului sirian pentru drepturile omului (OSDO), operaţiunile de represalii, luptele între armată şi dezertori, şi mai multe masacre civile, s-au soldat cu peste 14.400 de morţi, dintre care peste 2.300 în ultima lună.

Confruntările s-au intensificat recent, în pofida prezenţei a circa 300 de observatori ONU incapabili să impună respectarea armistiţiului preconizat de planul emisarului internaţional Kofi Annan, obligându-i pe oficialii străinii să vorbească despre un „război civil”.

YEMEN:

La 21 februarie 2012, vice-preşedintele Abd Rabbo Mansour Hadi a fost ales la preşedinţie pe o perioadă interimară de doi ani, succedându-l pe Ali Abdallah Saleh, la putere din 1978, în baza unui acord sprijinit de monarhiile arabe din Golful Persic după un an de revolte, soldate cu sute de morţi. Saleh a acceptat să părăsească în schimbul unei imunităţi pentru el însuşi şi pentru apropiaţii lui.

Al-Qaida a profitat de această perioadă de incertitudine pentru a-şi consolida prezenţa în sudul şi estul ţării, dar după o lună de ofensivă puternică, armata yemenită a reuşit să recucerească principalele oraşe controlate de reţeaua teroristă.

BAHRAIN:

Condus de o dinastie sunnită, regatul a fost marcat în februarie şi martie 2011 de manifestaţii ale populaţiei majoritar şiite. Revolta a fost reprimată prin forţă, în special cu sprijinul trupelor sudaneze. Manifestaţiile au fost reluate în ultimele luni, izbucnind sporadic confruntări între protestatari şi poliţie.

IORDANIA:

Manifestaţiile s-au desfăşurat în mod regulat de la începutul lui 2011 cerând reforme politice şi economice şi măsuri anti-corupţie.

MAROC:

În 2011 au avut loc manifestaţii cerând reforme politice. Partidul Justiţie şi Dezvoltare (PJD, islamişti moderaţi) a câştigat alegerile legislative la sfârşitul lui noiembrie, iar liderul acestuia a fost numit premier, conform noii Constituţii.

ALGERIA:

Alegerile legislative din mai au fost câştigate de alianţa prezidenţială, islamiştii înregistrând un regres semnificativ, primul de la începutul Primăverii arabe.