Traseul bolnavilor de Covid-19 de la diagnostic până la vindecare. Reguli noi în vigoare de marţi – Monitorul Oficial

Marţi, 27 octombrie, a intrat în vigoare un act normativ care stabileşte paşii pe care trebuie să-i urmeze toţi oamenii confirmaţi cu noul coronavirus, care explică cine şi cum îi va monitoriza în funcţie de gravitatea bolii, dar şi când pot fi declaraţi vindecaţi. Prima evaluare a stării de sănătate a pacientului confirmat cu noul coronavirus va fi făcută, la distanţă, de către medicul său de familie. Acesta îi va adresa o serie de întrebări enumerate mai jos, pe baza cărora va stabili dacă pacientul său necesită sau nu internare. Detalii, în articolul Economica.net.
Cristina Şomănescu - mie, 28 oct. 2020, 10:20
Traseul bolnavilor de Covid-19 de la diagnostic până la vindecare. Reguli noi în vigoare de marţi – Monitorul Oficial

Oamenii care au fost confirmaţi cu boala Covid-19 prin testul Real Time PCR, care fie sunt asimptomatici, fie au forme uşoare ale bolii, sunt trataţi acasă sau la o locaţie aleasă de ei, de către medicul lor de familie, potrivit OUG nr. 180 din 2020, în vigoare de vineri, 23 octombrie. Economica.net a scris, pe larg, despre acest subiect în articolul pe care îl puteţi citi la acest link.

Marţi, 27 octombrie, a intrat în vigoare un Ordin al Ministerului Sănătăţii care descrie paşii pe care trebuie să-i parcurgă toţi pacienţii confirmaţi cu boala Covid-19, care explică cine şi cum îi va monizoriza în funcţie de gravitatea bolii, dar şi în condiţii pot fi declaraţi vindecaţi.

  • Este vorba, mai exact, despre Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 1819/2020, în vigoare începând de marţi, 27 octombrie, data publicării actului normativ în Monitorul Oficial (MO).

Economica.net vă spune, pe larg, ce-i aşteaptă pe pacienţii confirmaţi cu noul coronavirus, potrivit reglementărilor în vigoare din 27 octombrie:

Traseul pacienţilor pozitivi pentru noul coronavirus

Toţi pacienţii depistaţi cu rezultat pozitiv pentru Sars-CoV-2 la testarea RT-PCR au obligaţia să-i spună medicului lor de familie acest rezultat, dar şi locul în care au hotărât să se izoleze pentru următoarele 14 zile.

Medicul de familie are obligaţia luării în evidenţă şi monitorizării stării de sănătate a persoanelor respective şi transmite direcţiei de sănătate publică fişa de monitorizare a persoanei izolate, se arată în Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 1819/2020.

Medicul de familie va evalua zilnic, telefonic, starea de sănătate a pacientului, pe baza următorului chestionar:

– De câte zile ați fost confirmat prin test RT-PCR?
– Prezentaţi simptome/semne de boală?
– Pe care dintre următoarele simptome/semne le aveți?

  • respiraţie cu dificultate/senzație de lipsă de aer;
  • tuse intense;
  • febră;
  • dureri de cap;
  • dureri musculare;
  • dureri în gât;
  • lipsa gustului;
  • lipsa mirosului;
  • diaree;
  • oboseală.

– Simptomatologia este mai accentuată faţă de zilele anterioare?
– Aveţi şi alte afecţiuni cronice (boli cardiovasculare, diabet, obezitate, boli respiratorii cronice, boli renale cronice, boli hepatice cronice, cancer)?

Aceste întrebări sunt prevăzute în anexa 3 a Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 1819/2020 şi sunt cuprinse într-o fişă de monitorizare a pacientului confirmat cu boala Covid-19, izolat la domiciliu.

În urma evaluării stării de sănătate a pacientului, pe baza chestionarului antemenţionat, medicul de familie va încadra pacienţii în următoarele categorii clinice:

– pacienţi asimptomatici sau cu simptome uşoare ale bolii, care nu necesită internare.

Aceştia se pot izola la domiciliu sau la locaţia aleasă de ei (numai în cazul în care au condiţii de izolare), sau într-o locaţie alternativă, ataşată unei unităţi sanitare, ori în spaţii special desemnate, în cazul în care nu au condiţii de izolare.
În cazul izolării la domiciliu sau în locaţia declarată de pacient, medicul de familie îi va monitoriza zilnic starea de sănătate.
Aceşti pacienţi asimptomatici sau simptomatici cu forme uşoare, care au încheiat perioada de izolare de 14 zile de la data primului test pozitiv, declaraţi vindecaţi fără al doilea test de control, îşi pot relua activităţile curente şi profesionale cu păstrarea distanțării și purtarea măștii acasă și la locul de muncă pentru încă 10 zile, se explică în Ordinul Ministerului Sănătăţii (MS) nr. 1819/2020.

pacienţi simptomatici cu factori de risc.

La recomandarea medicului de familie şi cu acordul pacienţilor, vor fi transportați prin intermediul Serviciului de Ambulanţă la spitalele care tratează pacienţi confirmaţi cu boala Covid-19 (aceste spitale sunt prevăzute în Ordinul ministrului sănătății nr. 555/2020, cu modificările și completările ulterioare), unde vor fi evaluaţi clinic, prin teste de laborator şi, dacă medicii consideră necesar, – prin examinare radiologică pulmonară sau examen computer tomografic. Evaluarea se poate face prin internarea pacientului, în regim de spitalizare de zi, sau fără internarea pacientului (consult și examene paraclinice la camera de gardă/UPU/CPU), se arată în Ordinul MS nr. 1819/2020.

– pacienţi simptomatici cu forme medii sau severe.

Aceşti pacienţi vor fi internaţi, cu acordul lor, în spitale de faza I sau II care tratează pacienţi cu această boală şi care au secţii de terapie intensivă, ori vor fi internaţi în spitale-suport, în cazul în care spitalele de faza I sau II nu au secţii de terapie intensivă, perioada de internare fiind stabilită de medicul curant, prevede Ordinul MS nr. 1819/2020.

Criterii de internare şi externare pentru pacienţii confirmaţi cu boala Covid-19:

Pentru pacienţii asimptomatici cu factori de risc

Aceştia pot fi izolaţi în spitale de faza I, faza a II-a sau spitale-suport, la recomandarea medicului de familie, la solicitarea şi cu acordul lor.
Pacienţii asimptomatici cu factori de risc, care sunt pozitivi la testul de control, pot fi externaţi şi mai devreme de 10 zile, după cel puţin 72 de ore de absenţă a oricărui simptom de Covid-19, dacă medicul curant consideră oportun, pe baza criteriilor clinice şi paraclinice, cu condiţia izolării la domiciliu sau la locaţia declarată de pacient până la împlinirea celor 14 zile ale perioadei de izolare, care se calculează de la data recoltării primului test pozitiv, fără să fie obligatorie o a doua testare de control, spune actul normativ antemenţionat.

  • Pacienții cu afecțiune renală care necesită dializă și care sunt pozitivi la proba de control pot fi menținuți internați până la 14 zile pentru asigurarea accesului la dializă (procedură care nu poate fi făcută în condiții de izolare la domiciliu), prevede Ordinul MS nr. 1819/2020.

Monitorizarea stării de sănătate a pacientului pe perioada izolării la domiciliu sau la locația aleasă de bolnav se face de către medicul de familie, zilnic, telefonic, prin consultaţie medicală la distanţă.

  • Pentru pacienții care nu sunt înscriși pe lista unui medic de familie, monitorizarea zilnică este asigurată de către direcția de sănătate publică județeană sau a municipiului București, spune Ordinul Ministerului Sănătăţii (MS) nr. 1819/2020.

Medicul de familie va declara pacientul vindecat pe baza rezultatelor monitorizării zilnice, prin consultaţia medicală la distanţă, considerând drept criterii de vindecare absenţa manifestărilor clinice pe parcursul perioadei de monitorizare. Starea de vindecat va fi comunicată în scris, prin scrisoare medicală transmisă electronic direcţiei de sănătate publică (DSP). DSP care obligația introducerii statutului de vindecat al pacientului în platforma Corona-forms, în decurs de 24 de ore de la primirea scrisorii medicale, se mai arată în Ordinul MS nr. 1819/2020.

Pentru pacienţii simptomatici cu forme medii sau severe

Aceştia vor fi internați în spitale de faza I sau II care au în structură secții de terapie intensivă sau în spitale-suport, în cazul în care spitalele de faza I sau II nu au secții de terapie intensivă.

Internarea trebuie să dureze până când sunt îndeplinite toate criteriile următoare: cel puţin 14 zile de la data recoltării primului test pozitiv, lipsa febrei pentru cel puţin 72 de ore şi ameliorarea simptomatologiei. Testarea de control RT-PCR se va efectua după îndeplinirea criteriilor antemenţionate.

Pacienții cu rezultat pozitiv pentru ARN Sars-CoV-2 la testul de control pot fi externați dacă medicul curant consideră oportun, pe baza criteriilor clinice și paraclinice, cu indicații de izolare la domiciliu sau la locația declarată de persoană, pentru o perioadă stabilită de medicul curant.

Pacienții cu test de control negativ pentru ARN Sars-CoV-2 sunt declarați vindecați la externare de către unitatea sanitară, iar cei cărora li s-a recomandat izolarea sunt declarați vindecaţi de către medicul de familie, la încheierea perioadei de izolare recomandate.

  • În situația în care acești pacienți nu au medic de familie, vindecarea va fi declarată la terminarea perioadei de izolare de către medicul curant care a tratat cazul respectiv. Unitatea sanitară unde a fost tratat pacientul are obligația introducerii statutului de vindecat în platforma Corona-forms în decurs de 24 de ore de la externare.

Monitorizarea stării de sănătate a pacientului pe perioada izolării la domiciliu sau la locația declarată de persoană se face de către medicul de familie, zilnic, prin consultație medicală la distanță. Pentru pacienții care nu sunt înscriși pe lista unui medic de familie, monitorizarea zilnică va fi asigurată de DSP.

Pacienţii care prezintă sechele post-Covid-19 după externare (dispnee, fatigabilitate, tulburări neurologice și altele) vor fi monitorizaţi în continuare, atât de medicul de familie, cât și în servicii de specialitate, cu controale regulate ale funcției pulmonare, cardiace, computer tomografie, test de mers, alte investigații considerate necesare de medicul curant.

După 14 zile de la data recoltării primului test pozitiv, pentru pacienții declarați vindecați de Covid-19, la revenirea în colectivitate (loc de muncă, unitate de învățământ etc.) nu este necesar aviz epidemiologic şi nici solicitarea unui test negativ pentru ARN SARS-CoV-2, potrivit Ordinului MS nr. 1819/2020.

Noutăţi privind retestarea

Pacientul pozitiv nu mai trebuie retestat RT-PCR timp de 90 de zile de la vindecare, cu excepţia persoanelor cu imunodepresii severe sau a celor care dezvoltă simptomatologie clar sugestivă pentru Covid-19. Dacă totuşi e retestat, un rezultat pozitiv în perioada de 90 de zile de la vindecare nu poate fi considerat o nouă infecție, cu excepția persoanelor cu imunodepresii severe sau a celor care dezvoltă simptomatologie clar sugestivă pentru Covid-19, spune Ordinul MS nr. 1819/2020.

Noutăţi despre triajul pacienţilor la UPU

Pentru triajul simptomaticilor, conform definiției de caz, în UPU/CPU, având în vedere necesitatea de a descongestiona cât mai rapid, dar în siguranță, aceste zone se pot utiliza teste de detecţie a antigenelor SARS-CoV-2. Concomitent cu testul rapid se va face și recoltare pentru RT-PCR.

Pacienţii cu rezultat pozitiv la testul rapid vor fi izolați imediat în zonele Covid; pacienții cu rezultat negativ la testul rapid vor fi menținuți în zona-tampon dacă au simptome care necesită spitalizare. Dacă nu necesită spitalizare, aceşti pacienți vor fi lăsați la domiciliu până la primirea rezultatului RT-PCR. Pentru asimptomatici nu se recomandă la acest moment utilizarea testelor rapide, prevede Ordinul MS nr. 1819/2020.

Citeşte şi:

Oamenii confirmaţi cu boala Covid-19, asimptomatici sau cu forme uşoare, trataţi acasă – reguli noi privind tratamentul şi concediul

E oficial: legea le permite medicilor de familie să le elibereze concediu medical oamenilor confirmaţi cu boala Covid-19, izolaţi la domiciliu

Protocolul de tratament pentru Covid-19, actualizat de Ministerul Sănătăţii. Ce prevede

Până la Covid-19, românii mor din cauza superbacteriilor tot mai rezistente din spitale – amploarea infecţiilor care ne pot omorî – raport INSP

Concediul medical în caz de izolare sau carantină – noi reglementări în vigoare de la 7 septembrie

 

Te-ar mai putea interesa și
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă a cerut joi Iranului să nu stârnească discordie în Siria după căderea preşedintelui Bashar al-Assad, un aliat al Teheranului, informează AFP, citată de Agerpres....
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție acceptabilă
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că Slovacia s-a oferit să fie o "platformă" pentru posibile negocieri ...
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea unui cablu submarin din Marea Baltică
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea ...
Uniunea Europeană a ameninţat joi că va impune noi sancţiuni împotriva navelor ruseşti, după ce Finlanda a anunţat ...
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și dă vina pe Kiev pentru refuzul de a prelungi înțelegerea
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că nu mai este timp în acest an pentru a semna un nou acord de tranzit ...