Trecerea la energie regenerabilă ar putea crea 10 milioane de locuri de muncă – EY

De la parcurile eoliene marine din Marea Britanie la centralele de energie solară plutitoare din Vietnam, aproximativ 13.000 de proiecte de energie regenerabilă din aproape 50 de ţări aşteaptă finanţare, şi ar putea crea până la zece milioane de locuri de muncă ecologice, conform unui raport publicat miercuri de firma de consultanţă EY-Parthenon, transmite Reuters.
AGERPRES - mie, 07 iul. 2021, 11:07
Trecerea la energie regenerabilă ar putea crea 10 milioane de locuri de muncă - EY

Proiectele de energie regenerabilă oferă oportunităţi de investiţii de 2.000 miliarde de dolari şi ar putea genera slujbe pe plan local şi în lanţurile de aprovizionare, ajutând la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră şi asigurând o redresare verde în urma pandemiei de coronavirus, arată datele EY.

Serge Colle, consilier pe problemele de energie la EY, a declarat că raportul arată că există pe plan global „un potenţial imens pentru a accelera investiţiile private în energie regenerabilă”, cu politici guvernamentale şi alte autorităţilor de reglementare adecvate.

Dacă proiectele identificate sunt implementate în următorii trei ani, ele ar dubla rata construirii în domeniul energiei regenerabile pe plan global, reducând cu 22% emisiile de gaze cu efect de seră, se arată în raport.

Cele mai mari potenţiale beneficii ar fi pentru muncitorii din China şi Statele Unite, unde aceste proiecte ar putea crea aproximativ două şi, respectiv, 1,8 milioane de locuri de muncă. De asemenea, sute de mii de slujbe ar putea fi generate în India, Australia, Brazilia, Marea Britanie şi Canada din majorarea capacităţilor de energie regenerabilă. Toate acestea ar compensa parţial locurile de muncă pierdute în perioada pandemiei.

Este esenţială coordonarea între guverne şi companii pentru dezvoltarea infrastructurii locale şi a competenţelor necesare pentru extinderea generării şi utilizării energiei regenerabile, ceea ce va duce la atragerea investiţiilor necesare, consideră EY.

Dificultăţile vor fi şi mai ridicate în ţările în curs de dezvoltare unde o mare parte a populaţiei nu are acces la energia electrică, se arată în raport.

Te-ar mai putea interesa și
Vreme călduroasă în București. 33-34 de grade joi și vineri
Vreme călduroasă în București. 33-34 de grade joi și vineri
Vremea va fi călduroasă în Capitală, joi și vineri, cu temperaturi de până la 33-34 de grade, iar indicele temperatură umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități, conform......
Romaqua Group obține statutul de Business Superbrand
Romaqua Group obține statutul de Business Superbrand
Statutul de Business Superbrand a fost obținut de Romaqua Group în urma voturilor Consiliului Superbrands compus din 30 ...
Executivul comunitar va prezenta la jumătatea lunii un set de reglementări pentru eliminarea importurilor de energie din Rusia până la sfârșitul lui 2027
Executivul comunitar va prezenta la jumătatea lunii un set de reglementări pentru eliminarea importurilor de energie din ...
Executivul comunitar intenționează să prezinte, la mijlocul acestei luni, un set de reglementări pentru a elimina importurile ...
Orașul din Romania care cumpără primele troleibuze noi după 15 ani
Orașul din Romania care cumpără primele troleibuze noi după 15 ani
Bozankaya, companie specializată în fabricarea de vehicule ecologice pentru transportul public, a informat vineri că a ...