Trei companii au cumpărat caietul de sarcini la CFR Marfă

Ministrul Transporturilor Relu Fenechiu a afirmat că până în prezent caietul de sarcini pentru privatizarea CFR Marfă, pentru care Ministerul Transporturilor a relansat procedura, a fost cumpărat de trei companii.
Economica.net - mie, 22 mai 2013, 15:13
Trei companii au cumpărat caietul de sarcini la CFR Marfă

„Sunt trei companii care au cumpărat caietul de sarcini. (…) În general, ofertele se depun în ultima zi şi, în general, în ultimele ore”, a spus Fenechiu, răspunzând unei întrebări, fără să nominalizeze firmele.

Ministrul a afirmat că, după relansarea procedurii de privatizare a companiei, ministerul a relaxat condiţiile, pentru că niciunul din cei trei investitori prezenţi în faza iniţială nu îndeplinea condiţiile.

„Există o relaxare a unor condiţii care nu are implicaţii asupra valorii cu care se va achiziţiona compania şi nici asupra siguranţei noastre privind seriozitatea firmelor care vor participa la această licitaţie”, a spus ministrul.

Termenul pentru depunerea documentelor de participare expiră joi.

Ministrul a fost solicitat să vorbească despre cât de gravă este situaţia companiei, în condiţiile în care CFR Marfă ar fi încercat în ultimele zile să vândă 2.000 de vagoane la fier vechi pentru a plăti furnizorii şi motorina.

„Situaţia companiei nu e cea mai roz, având în vedere datoriile pe care le are astăzi. Nu este chiar atât de gravă situaţia încât să consideraţi că totul stă în vânzarea acestor vagoane. Vagoanele care sunt scoase din uz trebuie vândute. E o procedură care s-a practicat de-a lungul timpului în România, atât la CFR Marfă, cât şi la CFR Călători, şi care se practică în toată lumea. Iar în ceea ce priveşte chinurile, nu aş spune că sunt aşa de mari, mai ales că jumătate din produsele scoase la vânzare înţeleg că s-au vândut”, a spus ministrul.

El a adăugat că fondurile obţinute vor fi utilizate pentru plata unor datorii ale companiei.

Potrivit lui Fenechiu, datoriile CFR Marfă către furnizori sunt de circa 400 milioane lei, dar când vorbim de vânzarea unor vagoane suma nu poate depăşi „câteva milioane”.

Potrivit oficialului, dacă toate vagoanele CFR Marfă ar fi vândute suma maximă care s-ar putea obţine ar fi de o sută de milioane euro.

Ministerul Transporturilor a reluat privatizarea CFR Marfă şi a relaxat unele condiţii impuse ofertanţilor, nivelul cifrei de afaceri solicitat fiind redus de cinci ori, de la 100 milioane euro la 20 milioane euro, însă nu a modificat preţul de pornire, de 180 milioane euro, sau termenul de desemnare a câştigătorului.

Niciunul dintre cei trei investitori care au depus anterior documentaţia de participare nu s-a precalificat pentru etapa următoare în cadrul procesului de privatizare a companiei CFR Marfă, în urma verificării şi analizării documentelor.

Documentaţia de participare pentru precalificarea la privatizarea CFR Marfă a fost depusă de compania americană OmniTRAX, Grup Feroviar Român (GFR) şi asocierea dintre Transferoviar Grup (TFG) şi Donau-Finanz GmbH & Co KG Austria.

În şedinţa de Guvern de marţi, premierul Victor Ponta s-a declarat „moderat optimist” cu privire la reluarea procedurii de privatizare a CFR Marfă, în timp ce ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, consideră că termenul final al privatizării, de 20 iunie, va fi respectat.

„Sunt moderat optimist pentru poimâine”, a spus Ponta miniştrilor, la începutul şedinţei de guvern, referindu-se la data reluării procedurii de privatizare la CFR Marfă.

Ministrul Transporturilor a dat asigurări că se va lucra până noaptea dacă va fi nevoie.

„Joi, vom parcurge trei termene: depunerea ofertelor, analiza preliminară şi stabilirea listei scurte. Comisia va lucra până la ora 24, dacă este nevoie, ca să finalizăm luni procedura. Noi dorim şi sperăm din toată inima să reuşim ca termenul final, cel de 20 iunie, să fie în continuare respectat chiar dacă au fost toate aceste întârzieri nedatorate nouă”, a precizat Fenechiu.

Te-ar mai putea interesa și
Trump a recunoscut că Putin poate să încerce să întârzie un armistițiu complet cu Ucraina
Trump a recunoscut că Putin poate să încerce să întârzie un armistițiu complet cu Ucraina
Președintele american Donald Trump a recunoscut marți că e posibil ca președintele rus Vladimir Putin să încerce să întârzie un armistiţiu complet cu Ucraina, înainte de a adăuga că el......
Anunţ de la Dedeman. Fraţii Pavăl au reuşit să „cucerească” toată România
Anunţ de la Dedeman. Fraţii Pavăl au reuşit să „cucerească” toată România
Dedeman, cel mai mare retailer de bricolaj din România, a achiziționat recent un teren de aproximativ 6 hectare în apropierea ...
Germanii de la Karl Mayer închid și se retrag din România după mai puțin de un an
Germanii de la Karl Mayer închid și se retrag din România după mai puțin de un an
Holdingul german Karl Mayer Group, lider mondial în producția de mașini textile, a venit anul trecut în România, având ...
Cum alegi centrala termică potrivită pentru locuința ta
Cum alegi centrala termică potrivită pentru locuința ta
Instalarea unei centrale termice reprezintă o decizie cu impact pe termen lung, influențând nu doar confortul termic, ...