Trei companii dau 90% din dividendele Fondului Proprietatea

19 06. 2012
fondul_proprietatea_logo_25113500

Franklin Templeton Investment Management, administratorul Fondulului  Proprietatea, menţine treaz interesul investitorilor pentru acţiunile sale, care au scăzut cu peste 5%, pe fondul cererii Hidroelectrica de a intra în insolvenţă.

„Defecţiunea Hidroelectrica“ va şterge 20% din averea FP, adică circa 3,3 miliarde de lei.

Cea mai profitabilă companie  pentru Fondul Proprietatea este, de departe, OMV Petrom, care va plăti dividende nete de 353,1 milioane de lei, de peste două ori mai mult decât Romgaz (140,6), a doua clasată  în topul dividendelor primite de Fondul Proprietatea (FP) şi de aproape 7 ori mai mult decât Transgaz (52,5).

Dintre celelalte 16 companii care şi-au anunţat dividendele şi sunt în portofoliul FP, doar două mai dau dividende mai mari de 10 milioane de lei: Alro Slatina (19,3) şi Transelectrica (10,8 milioane ). Sunt relativ mari şi dividendele de la Compania de Aeroporturi Bucureşti, Administraţia Porturilor Maritime, Conpet Ploieşti  şi  Complexul Energetic Rovinari.

Sub presiunea acţionarilor săi, Fondul Proprietatea a devenit mai degrabă o pompă de dividende decât un fond de investiţii. Astfel că nu este exagerat să se spună că cele 3 companii din topul dividendelor primite de FP vor asigura aproape 90% din dividendele pe care acesta le va da la rândul său, potrivit calculelor ECONOMICA.NET.

Franklin Templeton Investment Management, „administratorul Fondului, doreşte să reamintească acţionarilor şi investitorilor că politica generală a Fondului privind dividendele este de a distribui acţionarilor săi toate veniturile distribuibile încasate (adică dividende primite de la companiile din portofoliu şi dobânzile încasate la depozitele în numerar) minus cheltuielile operaţionale şi taxele aplicabile“, după cum se spune în raportul trimis la Bursa de Valori Bucureşti.

Fondurile străine de investiţii controlează 49,57% din drepturile de vot la FP şi două fonduri americane de risc, din grupul  Elliott Associates (Manchester Securities Corp şi Beresford Energy) au circa 13%. Acestea sunt fonduri foarte grăbite să stoarcă de bani ţinta investiţiilor lor. Un alt mare acţionar este fondul de investiţii City of London

Acestea, împreună cu fondurile române de investiţii (care deţin 10%) au convins persoanele fizice române să voteze ca Fondul să-şi vândă activele pentru a da şi mai multe dividende, chiar cu riscul desfiinţării.

Georgia Palade van Dusen, moştenitoarea marelui industriaş antebelic Niciolae Malaxa, mai avea 4,9137% din totalul acţiunilor FP acum o lună, potrivit unui raport trimis la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).  La începutul anului moştenitoarea lui Malaxa avea peste 6,55 din acţiunile FP.