Trei companii farmaceutice franceze au fost amendate cu 444 de milioane de euro pentru folosirea de practici abuzive împotriva concurenței

Autoritatea franceză pentru Concurenţă a impus o amendă de 444 milioane euro companiilor farmaceutice Novartis, Roche şi Genentech pentru "practici abuzive" destinate menţinerii vânzărilor unui tratament foarte scump în detrimentul altora mai ieftine, relatează agenţia EFE, relatează Agerpres.
Economica.net - mie, 09 sept. 2020, 16:15
Trei companii farmaceutice franceze au fost amendate cu 444 de milioane de euro pentru folosirea de practici abuzive împotriva concurenței

Este vorba despre sancţiunea colectivă cea mai mare impusă de acest organism unor companii farmaceutice.

Cele trei firme ar fi abuzat de „poziţia dominantă colectivă” pentru a promova vânzarea de Lucentis, un medicament pentru tratamentul degenerescenţei maculare asociate cu vârsta (DMLA), în loc de Avastin, un tratament concurent care este de 30 de ori mai ieftin, a precizat autoritatea într-un comunicat.

O injecţie cu Avastin costă între 30 şi 40 de euro, în timp ce una de Lucentis ajunge la 1.161 euro, conform datelor oficiale franceze.

Autoritatea franceză de concurenţă a explicat faptul că cele trei companii ar fi demarat o serie de acţiuni la autorităţile naţionale şi medicale, profitând de poziţia lor, pentru a menţine utilizarea şi preţul Lucentis şi a evita ca Avastin (un medicament pentru tratamente oncologice) să primească autorizaţie pentru tratarea DMLA.

Degenerescenţa maculară asociată cu vârsta (DMLA) este cauza principală a incapacităţii vizuale la persoanele de peste 50 de ani în ţările industrializate şi cauzează o gravă deteriorare a vederii pe care pacienţii o percep sub forma unor pete întunecate.

Genentech, proprietate a Roche, a dezvoltat cele două medicamente cu scopuri distincte, dar oftalmologii au descoperit că Avastin avea efecte similare în cazul DMLA ca şi Lucentis, la costuri mult mai mici.

Cele două companii, împreună cu Roche, care are acorduri cu ele privind comercializarea Lucentis, sunt considerate de autorităţile franceze „o entitate colectivă” datorită legăturilor contractuale dintre ele.

Novartis şi Roche au mai fost amendate în 2014 de autorităţile italiene cu 182 milioane euro pentru acelaşi motiv.

Te-ar mai putea interesa și
JD Vance: SUA nu mai finanţează armamentul pentru Ucraina
JD Vance: SUA nu mai finanţează armamentul pentru Ucraina
Vicepreşedintele american JD Vance a declarat, într-un interviu publicat duminică de postul Fox News, că preşedintele Donald Trump intenţionează să retragă sprijinul financiar al SUA pentru......
Dublu record. Smartphone-urile devin tot mai scumpe: prețul mediu urcă la un nou maxim, iar producătorii marchează venituri istorice
Dublu record. Smartphone-urile devin tot mai scumpe: prețul mediu urcă la un nou maxim, iar producătorii marchează venituri ...
Producătorii de telefoane inteligente și-au crescut veniturile cu 10% în trimestrul al doilea al anului față de aceeași ...
Cutremur de 6,1 grade acum. Turcia, zguduită bine de un seism de suprafață
Cutremur de 6,1 grade acum. Turcia, zguduită bine de un seism de suprafață
Un cutremur cu magnitudinea de 6,1 a avut loc duminică în vestul Turciei, a anunţat Agenţia turcă pentru gestionarea ...
Pace în Ucraina luna aceasta sau război înghețat de durată? Declarație istorică a șefului NATO. Rutte ia partea lui Trump și spune, nuanțat, că ar trebui recunoscute cuceririle Rusiei
Pace în Ucraina luna aceasta sau război înghețat de durată? Declarație istorică a șefului NATO. Rutte ia partea lui ...
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a spus, nuanțat că Rusiei ar trebuie să i se recunoască cuceririle din Ucraina, ...