Trei din cinci români îşi cumpără o locuinţă în cel mult trei luni – sondaj ING Bank
„Deşi jumătate dintre români spun că le-a fost greu să găsească o locuinţă care să bifeze toate criteriile de selecţie, aceştia au fost cei mai hotărâţi şi rapizi din Europa, în 2020. Trei din cinci români spun că şi-au găsit locuinţa în cel mult trei luni, pe primul loc dintre ţările europene participante la studiu”, arată datele sondajului.
Mai mult decât atât, peste 60,9% dintre români şi-au găsit locuinţa după ce au vizionat cel mult cinci proprietăţi, în timp ce alţi 22,8% şi-au achiziţionat casa după ce au vizitat între şase şi zece proprietăţi.
România se află în top trei al clasamentului de proprietari care nu au credit ipotecar (46,5%), fiind depăşită doar de Italia (49,3%) şi Polonia (54,1%). De asemenea, românii se află pe ultimul loc din Europa în ceea ce priveşte achiziţionarea unei locuinţe prin credit ipotecar (14,9%).
În acelaşi timp, puţini români (11,5%) închiriază comparativ cu germanii (53,5%) sau austriecii (48,4%), iar unul din patru români declară că locuieşte împreună cu prietenii sau familia, cu mult peste media europeană. La polul opus, din acest punct de vedere se află germanii (4,1%) sau francezii (5,9%).
Potrivit sondajului, când au avut de ales între locuinţa de vis şi o locuinţă pe care şi-o pot permite, peste jumătate dintre români au pus preţul pe primul loc, iar peste 30% sunt de părere că au pierdut cel puţin o proprietate deoarece un alt client a fost dispus să plătească mai mult. Aşadar, 58,3% dintre români au oferit exact preţul cerut de vânzător, iar doar 24,8% au negociat preţul pentru a obţine o ofertă mai bună.
De asemenea, 57,2% dintre români şi-au achiziţionat o locuinţă deoarece voiau sa fie proprietari acolo unde locuiesc, iar doar 5,7% dintre români spun că au avut în vedere achiziţia ca investiţie, cea mai mică rată din Europa, unde luxemburghezii (25%), francezii (21,4%) şi germanii (19,6%) ocupă primele poziţii. În ceea ce priveşte sprijinul financiar, românii au apelat în primul rând la familie (44,7%), apoi la consultantul bancar (22,1%) sau la prieteni (18,1%).
Aproape jumătate (47,4%) dintre românii intervievaţi iau în considerare să se mute sau să îşi achiziţioneze o locuinţă în următorii doi ani, în ciuda faptului că trei din cinci sunt de părere că preţurile vor creşte şi că, din 2015 până în prezent, a devenit mult mai dificil ca persoanele aflate la început de drum să îşi cumpere o locuinţă.
„Românii care intenţionează să cumpere vor avea drept criterii principale mediul liniştit şi sigur, designul şi consumul energetic eficient, suprafaţa generoasă, o grădină proprie sau facilităţi precum magazine sau spitale în apropiere. Însă, în acelaşi timp, 44% dintre români spun că veniturile le-au scăzut de la începutul pandemiei, în fruntea ţărilor europene intervievate. La polul opus, doar 17,2% dintre olandezi sau 17,3% dintre luxemburghezi au declarat că veniturile lor au avut de suferit în această perioadă. În acest sens, 65,9% dintre români spun că şi-au redus cheltuielile pe care nu le consideră esenţiale”, se mai spune în comunicat.
Sondajul internaţional ING pe tema achiziţiilor de locuinţe a fost efectuat de Ipsos prin chestionare aplicate online. Studiul s-a desfăşurat în 14 ţări: Austria, Belgia, Cehia, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg, Olanda, Polonia, România, Spania, Turcia, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii. Chestionarea a avut loc în perioada septembrie 2020.
ING Bank România este parte a ING Group, instituţie financiară internaţională globală, care oferă servicii bancare unui număr de peste 38,8 de milioane de clienţi individuali, companii sau instituţii din peste 40 de ţări.