Trei din patru locuitori ai Venezuelei, în sărăcie extremă. 94,5% din gospodării trăiesc cu sub 1,9 dolari pe zi

Trei din patru locuitori ai Venezuelei trăiesc în sărăcie extremă, în contextul în care ţara sud-americană, care a fost unul din cei mai prosperi exportatori de petrol, trece printr-o criză economică fără precedent, relatează AFP.
AGERPRES - J, 30 sept. 2021, 10:43
Trei din patru locuitori ai Venezuelei, în sărăcie extremă. 94,5% din gospodării trăiesc cu sub 1,9 dolari pe zi

O anchetă privind condiţiile de trai coordonată de Universitatea catolică Andres Bello (UCAB, o instituţie privată) a constatat că 76,6% dintre familiile din Venezuela trăiesc în sărăcie extremă, adică veniturile nu le permit să-şi acopere nevoile alimentare, iar 94,5% din gospodării trăiesc sub pragul sărăciei de 1,9 dolari pe zi.

„Am ajuns la un plafon al sărăciei”, iar sărăcia extremă continuă să progreseze, a declarat sociologul Luis Pedro Espana la prezentarea studiului.

Potrivit aceleiaşi analize, în 2019-2020 sărăcia extremă afecta 67,7% dintre gospodării şi 91,5% dintre venezueleni trăiau sub pragul sărăciei.

Studiul a mai stabilit că populaţia Venezuelei a scăzut de 28,8 milioane de locuitori, deoarece aproximativ 5 milioane de oameni au plecat din ţară din cauza crizei economice şi politice.

Considerată mai demult una din cele mai bogate ţări ale Americii de Sud datorită petrolului, Venezuela a înregistrat o scădere a produsului intern brut cu 80% din 2013, atât din cauza scăderii producţiei şi a preţurilor ţiţeiului, cât şi din cauza unei gestiuni deficitare şi a crizei politice.

În schimb, cifrele oficiale susţin că doar 17% dintre venezueleni trăiesc sub pragul sărăciei şi 4% în sărăcie extremă.

Studiul UCAB a mai arătat că doar 50% dintre venezuelenii care au vârsta necesară muncesc, iar în cazul femeilor această proporţie este de doar 33%.

În plus, salariul minim, plus bonurile de masă pe care le primesc mulţi dintre funcţionari însumează puţin peste 2 dolari, în sectorul privat remuneraţia medie apropiindu-se totuşi de 50 de dolari pe lună.

Totodată, doar 65% dintre cei 11 milioane de venezueleni cu vârsta între 3 şi 24 de ani sunt înscrişi în instituţii de învăţământ, iar 17% dintre cei între 16 şi 24 de ani sunt înscrişi în învăţământul superior.

La studiul realizat în perioada februarie-aprilie 2021 au participat 17.402 familii din 22 din cele 24 de state venezuelene.

Te-ar mai putea interesa și
Japonia a înființat o instituție care va proteja japonezii de cetățenii străini
Japonia a înființat o instituție care va proteja japonezii de cetățenii străini
Japonia a înființat marți o instituție cu rolul de turn de control în problemele cetățenilor cu străinii, cum ar fi infracțiunile și numărul excesiv de turiști, transmite Reuters....
China – Economia a încetinit uşor în al doilea trimestru din 2025, pe fondul tensiunilor comerciale
China – Economia a încetinit uşor în al doilea trimestru din 2025, pe fondul tensiunilor comerciale
Încetinirea Chinei, a doua economie mondială, a fost sub aşteptări în trimestrul doi din 2025, o dovadă de rezilienţă ...
Relaţia complicată a lui Trump cu Putin. Ce spune președintele SUA despre dezamăgirea pe care o are cu liderul Rusiei
Relaţia complicată a lui Trump cu Putin. Ce spune președintele SUA despre dezamăgirea pe care o are cu liderul Rusiei
Preşedintele american Donald Trump a declarat că este dezamăgit, dar nu a terminat-o cu preşedintele rus Vladimir Putin, ...
Nouă scumpire a carburanților în benzinării azi, a doua în două zile. Prețurile vor urca spre 8 lei/litru peste două săptămâni
Nouă scumpire a carburanților în benzinării azi, a doua în două zile. Prețurile vor urca spre 8 lei/litru peste două ...
Prețul motorinei a crescut azi, pentru a doua zi consecutiv, la benzinăriile din România, cu două săptămâni înainte ...