Trei foşti jucători ai Universităţii Craiova, audiaţi la DNA în dosarul excluderii echipei din FRF

Economica.net
24 02. 2012

Ne-au întrebat despre dezafilierea Craiovei. Am spus ce ştie toată lumea„, a spus Găman la ieşirea de la DNA.

Am dat declaraţii în legătură cu dezafilierea Craiovei, atâta tot. Nu putem să spunem la presă ce am vorbit acolo”, a precizat, la rândul său, Bărboianu.

Întrebat dacă vor mai fi chemţi de procurori, Bărboianu a răspus: „Nu cred, nu ştiu”.

Şi portarul Silviu Lung junior a ajuns, vineri, la DNA, la aproximativ o jumătate de oră după foştii săi colegi. La ora transmiterii acestei ştiri, Lung se află încă în clădirea DNA.

Federaţia Română de Fotbal (FRF) şi Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) sunt învinuite de procurorii DNA în dosarul excluderii Universităţii Craiova, alături de preşedinţii acestor foruri, Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir, şi de alţi membri ai Comitetului Executiv al FRF. Aceştia sunt învinuiţi de abuz în serviciu şi de sustragere de bunuri de sub sechestru.

Până în prezent, au fost audiaţi de DNA toţi cei acuzaţi în acest dosar şi mai mulţi foşti componenţi ai echipei oltene.

Federaţia Română de Fotbal anunţa, în 20 iulie 2011, că gruparea Universitatea Craiova a încălcat grav statutul federaţiei, astfel că a fost exclusă provizoriu de Comitetul Executiv până când măsura va fi validată de Adunarea Generală a FRF. Potrivit FRF, Universitatea Craiova a refuzat să-şi retragă acţiunile în instanţele civile împotriva Federaţiei Române de Fotbal, iar Comitetul Executiv a decis dezafilierea clubului.

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, declara că decizia Comitetului Executiv de a exclude clubul Universitatea Craiova a intrat imediat în vigoare, singura posibilitate ca această hotărâre să fie anulată fiind în cadrul votului Adunării Generale din 2012. După dezafiliere, jucătorii Universităţii Craiova au devenit liberi de contract şi au plecat gratis la alte echipe.

Acţiunea procurorilor DNA în acest caz a fost pornită pe baza plângerii penale depuse de gruparea Universitatea Craiova, la 16 septembrie 2011. Clubul oltean a cerut începerea urmăririi penale faţă de cei zece membri ai Comitetului Executiv al FRF care au votat excluderea Universităţii Craiova din FRF, pe care i-a acuzat de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.