Trei institute economice cer limitarea restricţiilor bugetare în zona euro

Economica.net
29 11. 2012
austeritate_95112200

Observatorul francez pentru conjucturi economice (OFCE), germanii de la IMK şi danezii de la ECLM au transmis miercuri Comisiei Europene şi au prezentat joi presei un raport prin care fac o radiografie a situaţiei din zona euro şi prezintă diferite scenarii de asanare bugetară.

IAGS (Independent Annual Growth Report), numit astfel cu referire la rapoartele anuale ale Comisiei Europene, este o ‘încercare de a furniza o viziune independentă de cea a Comisiei’, a explicat în cadrul unei conferinţe de presă preşedintele OFCE, Philippe Weil.

„Economiile europene decid să deruleze politici de contracţie bugetară în timp ce sunt deja într-o situaţie conjuncturală deteriorată, iar aceste politici nu fac decât să întărească deteriorarea activităţii lor”, a declarat la rândul său unul din autorii raportului, Jerome Creel.

„Austeritatea produce o creştere şi mai firavă şi chiar va încetini capacitatea statelor europene de a-şi reduce deficitele şi datoria publică: este o politică pe deplin contraproductivă”, a afirmat el, explicând că încetinirea creşterii economice induse este şi mai pronunţată în perioada de recesiune.

Faptul că aceste politici restrictive sunt sincronizate restrânge comerţul între ţările din zona euro şi ‘fiecare produce ceva mai multă recesiune la vecinul său’, a adăugat el.

„Suntem într-o situaţie de urgenţă” şi nu se pune prin urmare problema de a schimba tratatele europene, a subliniat economistul.

Alternativele propuse de cele trei institute intră astfel în cadrul principalelor exigenţe europene: obiectiv de deficit bugetar de 3% din produsul intern brut (PIB) cu o ajustare minimă de 0,5% din PIB pe an a deficitului structural, ceea ce înseamnă corectarea efectelor conjuncturale, şi o datorie de 60% din PIB până în 2032. „Orizontul de timp este de 20 de ani”, a insistat el.