Trei jucători, suspendaţi în cazul hocheistului agresat la lotul naţional
„Comisia de etică a Comitetului Olimpic şi Sportiv Român a ratificat astăzi propunerile preşedintelui COSR, Octavian Morariu, de a-i suspenda pe termen nedeterminat din naţionala de hochei pe gheaţă a României care se află în pregătire în vederea participării la FOTE 2013 pe Istvan Gereb, Molnar Akos şi Antal Alfred, trei dintre componenţii lotului, şi de a-i sancţiona cu mustrare pe antrenorii Otto Keresztes şi Istvan Gereb. De asemenea, s-a decis ca lotul de hochei pe gheaţă care va reprezenta România la FOTE 2013 să fie monitorizat permanent de departamentul sport din cadrul COSR”, se arată într-un comunicat al COSR.
La 1 decembrie, jucătorul Florin Cosmin Marinescu a fost agresat de coechipieri în timpul cantonamentului echipei naţionale de juniori Under 16, de la Mircurea Ciuc. „Unul dintre băieţi, Antal Alfred, m-a înjurat în maghiară, iar eu l-am rugat să spună ce are de spus în română, că tot e ziua României şi că ei sunt tot români. Atunci mai mulţi au început să strige că ei nu sunt români şi au spus cuvinte urâte la adresa României. Mai apoi, la duş, au stins lumina şi m-au lovit din toate părţile cu prosoapele ude”, a povestit Florin Cosmin Marinescu, junior legitmat la clubul Steaua, într-un memoriu adresat forurilor sportive.
Comitetul Olimpic şi Sportiv Român şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării au deschis anchete în acest caz.