Trei liceeni, la spital după ce au venit beţi la cursuri

Economica.net
28 02. 2012

Cei trei, elevi în clasa a X-a la Colegiul Tehnic Media, au plecat de la şcoală pentru a consuma băuturi alcoolice şi au revenit în stare de ebrietate. Când au revenit la şcoală, li s-a făcut rău, iar angajaţii colegiului au chemat ambulanţa, în jurul orei 12.00, potrivit unor surse din cadrul şcolii, potrivit Mediafax.

Elevii au fost în continuu supravegheaţi de profesorul de serviciu până când au venit echipajele medicale. Trei ambulanţe au venit la Colegiul Tehnic Media şi i-au transportat pe liceeni la Spitalul „Grigore Alexandrescu”.

Echipa medicală de la Spitalul „Grigore Alexandrescu” a stabilit că cei trei liceeni sunt în stare de ebrietate.

Sursele citate au precizat că familiile celor trei elevi au fost anunţate despre incident de conducerea şcolii.