Autostrada Orăştie – Sibiu: Trei loturi de 60 de kilometri au fost inaugurate
La eveniment vor participa premierul Victor Ponta şi ministrul delegat pentru proiecte de infrastructură, Dan Şova.
Cele trei loturi (I, II şi IV) au lungimi de 24,1 kilometri, 19,7 kilometri şi respectiv 16,6 km.
Şoferii vor putea circula pe autostradă de la Orăştie până în localitatea Cunţa din judeţul Alba, după care urmează o porţiune încă nefinalizată, până la Sălişte (judeţul Sibiu), şi în continuare lotul IV al autostrăzii, până la Sibiu.
Valoarea contractului de proiectare şi execuţie pentru primul lot, construit de austriecii de la Strabag, este de 551 milioane lei fără TVA, din care s-a decontat 35,4% în acest an.
În cazul lotului II, adjudecat de Straco Grup (România) şi Studio Corona Civil Engineering din Italia, valoarea contractului a fost de 551 milioane lei fără TVA, procentul decontat în 2013 fiind de 43,6%.
Lotul IV a fost construit de asocierea italiano-româno Astaldi-Euroconstruct Trading ’98-Astalrom, în baza unui contract de 530,7 milioane lei fără TVA, din care s-a decontat 40% în acest an.
Lotul III, câştigat de italienii de la Impreglio, va fi inaugurat anul viitor.
Contractele au fost semnate în 2011.
Proiectul este finanţat de Uniunea Europeană prin Fondul de Coeziune în procent de 85% şi de Guvern, în proporţie de 15%.