Trei magistraţi suspectaţi de mită în dosare cu retrocedări, ridicaţi şi aduşi la DNA Bucureşti

Trei magistraţi au fost ridicaţi în urma percheziţiilor efectuate de procurorii anticorupţie în judeţul Suceava şi urmează să fie aduşi pentru audieri la DNA Bucureşti, au declarat duminică pentru AGERPRES surse judiciare.
Economica.net - Dum, 22 iun. 2014, 07:59
Trei magistraţi suspectaţi de mită în dosare cu retrocedări, ridicaţi şi aduşi la DNA Bucureşti

Aceleaşi surse au precizat că cei trei magistraţi sunt suspectaţi că luau mită pentru obţinerea unor soluţii favorabile în dosare cu retrocedări.

Percheziţiile la domiciliile magistraţilor au fost încuviinţate de CSM.

Procurorii DNA, împreună cu jandarmi şi poliţişti, au descins, duminică dimineaţă, la 14 adrese din municipiile Suceava şi Rădăuţi, dar şi în alte locaţii din judeţ, sedii ale unor instituţii judiciare, societăţi comerciale şi domicilii ale unor persoane, înt-un dosar de corupţie judiciară.

Printre suspecţii care vor fi ridicaţi şi duşi la audieri la sediul DNA se numără judecători, procurori, dar şi oameni de afaceri.

DNA efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea, între anii 2011 şi 2014, precum şi 2005 – 2006 a unor fapte de corupţie judiciară şi infracţiuni asimilate celor de corupţie.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii, precum şi al Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei

Te-ar mai putea interesa și
Taxă de timbru mai mică cu peste 50% pentru partaj, divorț și cereri familiale potrivit unei legi din 2024
Taxă de timbru mai mică cu peste 50% pentru partaj, divorț și cereri familiale potrivit unei legi din 2024
Începând cu 3 noiembrie 2024, Legea nr. 268/2024 a adus reduceri substanțiale și scutiri pentru taxele de timbru aplicate în cazurile de partaj, divorț și alte cereri de natură familială.......
Ministrul japonez de Externe, Takeshi Iwaya: Intrarea trupelor nord-coreene în războiul din Ucraina va avea un impact foarte mare asupra securității din Asia de Est
Ministrul japonez de Externe, Takeshi Iwaya: Intrarea trupelor nord-coreene în războiul din Ucraina va avea un impact foarte ...
Intrarea trupelor nord-coreene în conflictul ucrainean va avea un impact extrem de mare asupra securităţii în estul Asiei, ...
Victor Negrescu, negociator-șef al PE: Am ajuns la un acord cu privire la bugetul european pentru anul 2025 după negocieri foarte dificile
Victor Negrescu, negociator-șef al PE: Am ajuns la un acord cu privire la bugetul european pentru anul 2025 după negocieri ...
Negociatorul-şef al Parlamentului European, eurodeputatul PSD Victor Negrescu, a anunţat sâmbătă că, după zeci de ...
Ungaria își va reduce bugetul destinat Apărării, în contextul unei economii slăbite
Ungaria își va reduce bugetul destinat Apărării, în contextul unei economii slăbite
Ungaria intenţionează să reducă bugetul alocat Apărării începând de anul viitor, tocmai când Donald Trump, unul ...