Trei noi arestări în cazul militarului ucis la Londra

Trei bărbaţi, suspectaţi de implicare în uciderea unui soldat, miercuri, la Londra de către doi islamişti, au fost arestaţi sâmbătă, a anunţat Scotland Yard, relatează AFP.
Economica.net - Dum, 26 mai 2013, 07:24
Trei noi arestări în cazul militarului ucis la Londra

Doi bărbaţi, în vârstă de 24 şi, respectiv, 28 de ani, au fost arestaţi într-un apartament din Londra, în timp ce un al treilea, în vârstă de 21 de ani, a fost arestat pe stradă, a anunţat Scotland Yard într-un comunicat.

Un pistol cu şocuri electrice a fost folosit pentru arestarea celor doi suspecţi, a precizat poliţia britanică.

Lee Rigby, în vârstă de 25 de ani, s-a înrolat în 2006, iar în 2009 a fost trimis să participe la operaţiunile din provincia afgană Helmand. El revenise la Londra şi se ocupa de recrutări. El are un copil de doi ani şi nu purta uniforma militară în momentul atacului.

Într-o înregistrare video, unul dintre autorii atacului afirmă că a recurs la acest gest pentru că „musulmanii sunt ucişi zilnic de militari britanici. Cu acest militar, este dintre pentru dinte şi ochi pentru ochi”.

Te-ar mai putea interesa și
Renault nu se opune fuziunii dintre Nissan și Honda
Renault nu se opune fuziunii dintre Nissan și Honda
Producătorul francez de automobile Renault, cel mai mare acționar al Nissan, este deschis, în principiu, fuziunii producătorului auto japonez cu Honda Motor....
Ciprian Ciucu, primarul PNL al sectorului 6, crede că România nu ar mai trebui să indexeze salariile și pensiile la anul și să taie cheltuielile statului
Ciprian Ciucu, primarul PNL al sectorului 6, crede că România nu ar mai trebui să indexeze salariile și pensiile la anul ...
Prim-vicepreşedintele interimar al PNL Ciprian Ciucu afirmă că Guvernul trebuie să oprească indexarea salariilor şi ...
Romsilva a atras 180 de miliarde de lei din PNRR pentru investiții
Romsilva a atras 180 de miliarde de lei din PNRR pentru investiții
Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a atras în 2024 peste 180 de milioane de lei din Programul Naţional de Redresare ...
Autostrada Unirii A8: Cinci oferte au fost depuse pentru construcția celui de-al doilea lot licitat de CNIR
Autostrada Unirii A8: Cinci oferte au fost depuse pentru construcția celui de-al doilea lot licitat de CNIR
Cinci oferte de la constructori din România, Turcia şi Ucraina au fost depuse, astăzi, pentru construirea lotului 1 D ...