Trei ofiţeri ai Serviciului de Permise Bucureşti, cercetaţi pentru tratamentul preferenţial acordat lui Tăriceanu – surse
Un al patrulea ofiţer de la acest serviciu şi-a depus dosarul de pensionare, au precizat surse din Ministerul Afacerilor Interne pentru News.ro. Conform acestora, ancheta este în desfăşurare, iar la final va fi comunicată o soluţie.
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, consideră că preocuparea celor cu funcţii importante în stat este să să se dedice în principal problemelor societăţii şi comunităţilor, şi ‘nu statul la coadă’, scria Agerpres în urmă cu două săptămâni.
În contextul relatărilor din media, potrivit cărora Tăriceanu a eludat coada la DRPCIV la începutul lunii august, pentru a-şi reînnoi permisul de conducere şi a unei plângeri în acest sens adresate DNA, el a spus: ‘Nu înţeleg de ce eliberarea permisului meu de conducere ajunge să fie o problemă de DNA’.
‘Nu îmi imaginez că o să fiu în asentimentul tuturor. (…) Există în orice stat câteva funcţii importante unde oamenii au fost aleşi ca să reprezinte într-un fel statul şi să se dedice în principal problemelor societăţii şi comunităţilor. Asta trebuie să fie preocuparea lor principală. Nu statul la coadă. Sigur că există şi posibilitatea să stăm la coadă la permise, la cumpărat flori, la alte acţiuni. Din acest motiv în toate ţările pentru cei care ocupă anumite poziţii înalte se găsesc din punct de vedere legal anumite pârghii prin care li se permite să îşi dedice majoritatea timpului în interesul ţării şi al societăţii şi nu să stai (n.r. la coadă). Până la urmă nu e nimic înjositor, dar e o problemă de gestiune a timpului’, a afirmat marţi Tăriceanu la Antena 3.
El a explicat că a vorbit cu cei de la permise să meargă înainte de începerea programului ca să nu facă ‘un gest ostentativ de a trece prin faţă’.