Trei persoane au fost ucise în Ucraina după ce o rachetă a lovit o fabrică aparținând producătorului suedez de rulmenți SKF

Producătorul suedez de rulmenţi SKF a anunţat marţi că fabrica sa din Luţk, Ucraina, a fost lovită de o rachetă în cursul nopţii, ucigând trei angajaţi, transmite Reuters, citată de Agerpres.
AGERPRES - mar, 15 aug. 2023, 17:05
Trei persoane au fost ucise în Ucraina după ce o rachetă a lovit o fabrică aparținând producătorului suedez de rulmenți SKF

Oficialii ucraineni au precizat că loviturile aeriene ruseşti au vizat marţi două regiuni din vestul ţării şi alte zone, ucigând trei persoane şi rănind alte câteva zeci.

„Noaptea trecută a avut loc un atac asupra oraşului Luţk, în Ucraina, iar fabrica noastră a fost lovită în acel atac”, a declarat purtătorul de cuvânt al SKF, Carl Bjernstam.

„Suntem foarte trişti să confirmăm că trei dintre colegii noştri au fost ucişi”, a adăugat el.

Bjernstam a precizat că firma va analiza consecinţele atacului şi pagubele suferite de fabrică, dar a adăugat că în centrul atenţiei companiei stau angajaţii săi şi siguranţa acestora.

Cel mai mare producător de rulmenţi industriali din lume are aproximativ 1.100 de angajaţi în Ucraina, dintre care majoritatea lucrează la fabrica din Luţk, potrivit ultimului bilanţ al companiei.

Acelaşi raport mai arată că fabrica din Luţk a reprezentat aproximativ 0,5% din volumul total de producţie al SKF în 2022.

Pe de altă parte, armata rusă, citată de AFP, a afirmat marţi că a distrus mai multe obiective industriale militare din Ucraina, într-o nouă serie de lovituri nocturne.

„Noaptea trecută, forţele armate ale Federaţiei Ruse au ţintit (…) întreprinderi militaro-industriale cheie ale regimului de la Kiev”, a precizat ministerul rus al Apărării în comunicatul său zilnic, asigurând ca de obicei că „toate obiectivele vizate au fost atinse”.

„Complexul militar-industrial al Ucrainei a suferit pagube semnificative”, a adăugat sursa citată.

La rândul său, Ucraina a afirmat că a doborât 16 din cele 28 de rachete lansate de ruşi în noaptea de luni spre marţi.

Sursa foto: Bbc.com

Te-ar mai putea interesa și
BNR: Soldul creditului neguvernamental a ajuns în noiembrie la valoarea de 418,1 miliarde de lei
BNR: Soldul creditului neguvernamental a ajuns în noiembrie la valoarea de 418,1 miliarde de lei
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a crescut în noiembrie 2024 cu 0,5% faţă de luna anterioară (0,1% în termeni reali), până la nivelul de 418,154 de miliarde......
Salariile bugetarilor au crescut cu 6 miliarde de euro în acest an, în România. La ce sumă imensă s-a ajuns, ca să se impună înghețarea pentru tot anul 2025
Salariile bugetarilor au crescut cu 6 miliarde de euro în acest an, în România. La ce sumă imensă s-a ajuns, ca să ...
Cheltuielile de personal ale statului al crescut în anul 2024 cu 32 de miliarde de lei, și au ajuns la 164 de miliarde ...
Statele Unite impun sancțiuni împotriva miliardarului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul de facto al Georgiei
Statele Unite impun sancțiuni împotriva miliardarului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul de facto al Georgiei
Departamentul de Stat american a anunţat vineri sancţiuni împotriva oligarhului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul ...
INGHA: Debitul Dunării la intrarea în ţară va fi în creștere în următoarele zile, până la 4.900 mc/s
INGHA: Debitul Dunării la intrarea în ţară va fi în creștere în următoarele zile, până la 4.900 mc/s
Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în creştere în următoarele zile până la valoarea ...