Trei sfaturi pentru atragerea clienţilor în restaurantul tău cu terasă, chiar dacă vremea este încă rece
Sunt multe lucruri pe care le poți face în această direcție, însă noi am selectat cele mai utile trei sfaturi cu care poți să-ți valorifici terasa restaurantului astfel încât să atragă clienții chiar și în anotimpul rece. Iată care sunt acestea:
Încălzitoare eficiente cu aspect modern
Soluțiile de încălzire pentru terasă sunt variate – pe gaz sau electrice, pentru spații mai mari sau mai mici, de dimensiuni și forme diferite. Suntem în anul 2021 și dacă vrei să atragi atenția clienților trebuie să acorzi atenție și acestui aspect. În locul unor încălzitoare învechite sau chiar improvizate, alege unele în trend, care vor aduce un plus valoare designului.
Dacă au de ales, clienții vor opta cu siguranță pentru terasele încălzite eficient și care arată bine. Flacăra deschisă a unui încălzitor de terasă poate reprezenta un element de atracție în sine pentru ei.
Terase acoperite
O terasă acoperită va fi izolată termic mult mai eficient. Există mai multe soluții de acoperire, însă noi îți recomandăm să apelezi la o variantă practică, cu acoperiș retractabil. Își va dovedi pe deplin eficiența în sezonul rece, dar poate fi folosit și în zilele toride de vară, când clienții vor căuta umbra.
Dacă este acoperită, o terasă care are și o sursă de încălzire, va deveni la fel de primitoare ca și un spațiu închis. Suplimentar poți instala închideri laterale din sticlă sau alt material care să blocheze frigul.
Promoții
Până acum am vorbit despre amenajări, însă și strategiile de marketing au un rol extrem de important, mai ales în perioade complicate, așa cum este acum.
Deși este o metodă clasică, clienții vor fi atrași întotdeauna de promoții, indiferent de forma pe care o alegi: 2 la preț de 1, desertul gratuit, happy hour, meniul zilei, reduceri la meniul complet și așa mai departe.
În concluzie, chiar dacă este frig, oamenii ies în oraș și vor opta întotdeauna pentru terase încălzite bine, elegante, unde vor primi ceva din partea casei. Evident, există și alte sfaturi utile în acest sens pe care le afli de pe acest blog.
Sursă foto: Unsplash