Trei sferturi dintre angajaţii români stau la muncă între 30 şi 40 de ore pe săptămână
Pe medii de rezidenţă, diferenţieri importante se constată în cazul persoanelor care lucrează 30-40 ore pe săptămână, în sensul că frecvenţa acestor persoane este de 1,3 ori mai mare în urban decât în rural.
‘Un program obişnuit de lucru care depăşeşte 40 ore săptămânal se întâlneşte mai frecvent în cazul bărbaţilor (25%), decât al femeilor (17,6%), acestea din urmă prezentând o pondere mai mare doar în cazul activităţilor care necesită un program de lucru de sub 40 ore pe săptămână’, se arată în document.
Potrivit INS, pentru persoanele cu nivel primar de instruire obstacolele în găsirea unor locuri de muncă decente sunt mai numeroase.
‘De aceea, această categorie de persoane deţine cele mai mari ponderi ale celor două extreme: număr mai redus de ore de muncă, sub 30 ore pe săptămână (11,4%) şi număr prelungit de ore de muncă, peste 40 ore pe săptămână (39,2%). Mai puţin de jumătate (49,4%) dintre persoanele cu nivel primar de instruire lucrează cu program obişnuit de lucru, de 30-40 ore pe săptămână’, informează instituţia.