Trei sferturi dintre consumatori ar întrerupe relaţia cu companiile care nu tratează bine angajaţii – sondaj
„Consumatorii şi angajaţii doresc ca firmele să se implice proactiv în rezolvarea problemelor de mediu sau ale societăţii, nu doar să respecte reglementările şi sunt pregătiţi să recompenseze sau să penalizeze mărcile în consecinţă. Potrivit rezultatelor sondajului, consumatorii caută informaţii despre activităţile şi investiţiile în ESG în diferite surse, dacă firmele nu au raportări specifice”, a declarat Monica Movileanu, Partener PwC România.
Astfel, peste 80% dintre angajaţi sunt dispuşi să lucreze pentru companii care sunt preocupate de problemele de mediu, sociale şi de guvernanţă corporativă, în timp ce 80% dintre consumatori sunt dispuşi să cumpere produsele/serviciile acestora.
„Deşi percepţia este că firmele investesc mai mult decât în urmă cu zece ani în proiecte de mediu, mai mult de jumătate dintre consumatori (57%) afirmă că organizaţiile ar trebui să depună mai multe eforturi pentru a promova probleme precum schimbările climatice şi reducerea consumului de apă”, se mai precizează în comunicat.
De asemenea, 48% dintre respondenţi vor ca firmele să avanseze în planurile privind diversitatea şi incluziunea şi securitatea şi confidenţialitatea datelor. În acelaşi timp, 54% se aşteaptă ca firmele să rezolve problemele de guvernanţă corporativă, precum respectarea legilor şi reglementărilor şi reducerea diferenţelor salariale.
Totodată, majoritatea directorilor generali intervievaţi în cadrul sondajului (91%) cred că organizaţiile pe care le conduc au responsabilitatea să se implice în proiecte de sustenabilitate, iar „în 2020 asta s-a tradus într-o dublare a investiţiilor în fonduri cu impact ESG, până la 51 miliarde dolari.”
„Balanţa înclină spre mai multă reglementare în domeniul ESG, iar companiile sunt la momentul în care pot lua măsuri proactive pentru a fi mai bine poziţionate pe măsură ce datele şi raportarea devin mai reglementate şi standardizate”, a afirmat Cristina Angheluţă, Senior Manager PwC România.
Întrebaţi care sunt cele mai importante părţi interesate (stakeholders) pentru companiile lor, consumatorii au ieşit pe primul loc, devansând angajaţii, investitorii, autorităţile de reglementare şi mass-media.
Schimbările climatice, asistenţa medicală, siguranţa la locul de muncă şi respectarea reglementărilor sunt pe lista de dorinţe de investiţii ESG a tuturor – consumatori, angajaţi şi companii. În schimb, pentru companii, doar confidenţialitatea şi securitatea datelor sunt o prioritate mai mare pentru investiţii.
Devine clar astfel că principala provocare pentru directori este echilibrarea investiţiilor pentru a atinge cât mai multe obiective ESG (40% dintre respondenţi). O altă provocare o reprezintă lipsa standardelor de raportare şi complexitatea reglementărilor (37%). Mulţi nu sunt siguri cu privire la ce standard de raportare să urmeze sau cât de mult ar trebui să depăşească standardele pentru a satisface aşteptările mai mari ale consumatorilor şi ale angajaţilor.
Sondajul PwC a fost realizat în perioada 29 martie- 23 aprilie în rândul a peste 5.000 consumatori, 2.510 angajaţi şi 1.257 directori executivi din SUA, Brazilia, Marea Britanie, Germania şi India. Studiul a fost efectuat pentru a descoperi aşteptările respondenţilor în ceea ce priveşte evoluţia afacerilor în funcţie de acţiunile ESG.