Trei tone de porumb din cinci exportate de Europa sunt din România. Suntem în topul clasamentului

România şi-a menţinut poziţia de lider în clasamentul exportatorilor de porumb din Uniunea Europeană. În anul comercial 2014-2015 am luat cotă de piaţă de la Franţa şi am generat peste 60% din exporturile comunitare.
Alina Stanciu - lun, 14 sept. 2015, 21:00
Trei tone de porumb din cinci exportate de Europa sunt din România. Suntem în topul clasamentului

România a exportat în anul comercial iunie 2014- iulie 2015 în jur de 2,5 milioane de tone de porumb, de 2,4 ori mai mult decât în ultimii cinci ani, arată ultimul raport al Comisiei Europene. Am ajuns astfel să vindem peste graniţe aproximativ 64% din cele aproximativ 4 milioane de tone de porumb pe care le-a vândut anul acesta Uniunea Europeană. În perioada 2009-2013, ponderea porumbului românesc în total exporturi ale UE a fost de numai 48%.

De altfel, comparativ cu media ultimilor cinci ani, România a profitat pe două fronturi: pe de o parte a participat cu o cantitate mai mare la exportul total al comunităţii, care s-a majorat cu 78% faţă de perioada 2009-2013, iar pe de altă parte a transformat în avantajul său situaţia din Franţa, al doilea mare exportator european, care şi-a diminuat livrările. Franţa a raportat în acest an comercial o diminuare de 13% a exporturilor, până la 448 de mii de tone, fiind devansată de Bulgaria ale cărei exporturi au crescut cu 86%, până la 506 mii de tone. 

Cel mai mult porumb european (18% din total) a ajuns în Turcia, Coreea de Sud (14%), Egipt (11%) şi China (7%).

De unde am pornit

România a generat în urmă cu trei ani aproximativ 37% din cele 1,8 milioane de tone de porumb exportate de Uniunea Europeană. Avea ca principali parteneri comerciali Coreea de Sud, Turcia, Liban, Egip şi Libia. Era atunci în strânsă competiţie cu Franţa, care deţinea 34% din exporturile Uniunii, după care urmau Bulgaria cu 12% din piaţa de export şi Italia cu 5%.  

De altfel, ţara noastră este cel mai mare exportator de porumb al UE încă de la începutul anilor 2.000, astfel că, în perioada 2006-2010, ţara noastră a contribuit, în medie, cu 24% la cele 2,3 milioane de tone de porumb exportate.  

La data de 10 septembrie anul curent, tona de porumb pentru hrana animalelor se vindea în Oltenia cu 133.8 euro tona. 

În perioada 1 iulie-8 septembrie, anul curent, România avea licenţe de export pentru aproximativ 130.200 de tone de porumb.

Anul trecut, România a raportat o producţie de 11,7 milioane de tone de porumb recoltat de pe 2,4 milioane de hectare.

Te-ar mai putea interesa și
Avertisment de la cea mai veche instituţie financiară internaţională: Economia mondială se află într-un „moment de răscruce”
Avertisment de la cea mai veche instituţie financiară internaţională: Economia mondială se află într-un „moment ...
Banca Reglementelor Internaţionale (BIS), cea mai veche instituţie financiară internaţională şi contraparte pentru tranzacţiile financiare derulate de băncile centrale, a avertizat în......
Ce spune șeful celui mai mare dezvoltator imobiliar din România despre viitorul primar al Bucureștiului
Ce spune șeful celui mai mare dezvoltator imobiliar din România despre viitorul primar al Bucureștiului
NEPI Rockcastle este cel mai mare dezvoltator imobiliar din România, cu un portofoliu de 2,7 miliarde de euro. În prezent, ...
Social-democraţii germani votează în congresul de la Berlin o propunere de interzicere a formaţiunii AfD de extremă dreapta
Social-democraţii germani votează în congresul de la Berlin o propunere de interzicere a formaţiunii AfD de extremă ...
Partidul Social Democrat (SPD) din Germania a adoptat duminică o moţiune care cere interzicerea formaţiunii de extremă ...
Ministerul Apărării Naţionale are în derulare mai multe achiziţii de echipamente de apărare aeriană
Ministerul Apărării Naţionale are în derulare mai multe achiziţii de echipamente de apărare aeriană
Ministerul Apărării Naţionale a anunțat că derulează mai multe programe de înzestrare, printre care SHORAD-VSHORAD ...