Trei trenuri în care se aflau aproximativ 80 de pasageri au rămas înzăpezite în Dolj

Economica.net
16 02. 2012

UPDATE: Trenurile de călători oprite, joi după-amiază, între staţii din judeţul Dolj pentru ca echipele să poată interveni la deszăpezirea liniilor acoperite de zăpadă viscolită au fost repuse în circulaţie, transmite Mediafax.

Potrivit unui comunicat de presă, Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA a informat că trenul R 9135 care circulă pe relaţia Craiova – Calafat şi-a reluat circulaţia, la ora 18.50, spre staţia de destinaţie.

 

Trei trenuri au rămas înzăpezite, fiind vorba despre trenul Regio 9135 Craiova – Calafat, blocat la un kilometru de Sălcuţa, trenul Regio 9004 Craiova – Bucureşti – în staţia Jianca şi Săgeata Albastră 1894 pe ruta Craiova – Piteşti – blocată între Cârcea şi Pieleşti, potrivit reprezentanţilor Prefecturii Dolj, citaţi de Mediafax.

În cele trei garnituri se aflau aproximativ 80 de pasageri. Astfel, în trenul Regio 9135 sunt blocaţi în zăpadă 20 de călători, care nu se ştiu încă cu ce vor fi preluaţi. Totodată, cei 40 de pasageri din trenul Regio 9004 au fost preluaţi de o altă garnitură, iar cei 20 de călători din Săgeata Albastră au fost preluaţi cu autoturisme.

De asemenea, Prefectura Dolj a anunţat că nouă drumuri judeţene sunt închise.

Tot joi, o femeie din localitatea doljeană Vela a născut acasă, întrucât drumul comunal era blocat din cauza zăpezii.

Primarul Constantin Vasile a declarat că femeia a născut o fetiţă sănătoasă, fiind ajutată de o fostă asistentă de la Spitalul Judeţean din Craiova, în prezent pensionară.

Femeia a născut o fetiţă sănătoasă şi a refuzat să meargă la spital, spunând că se simte bine şi că nu are nevoie de îngrijiri medicale suplimentare„, a spus Constantin Vasile.

Joi după-amiază, în judeţul Dolj a fost emisă avertizare de Cod galben pentru viscol.