Tremend, primul partener român certificat Salesforce pe segmentul B2C Commerce pentru Europa Centrală şi de Est
Salesforce B2C Commerce este una dintre cele mai avansate soluții bazate pe tehnologia cloud care permite unificarea experienței clienților în toate punctele de vânzare, inclusiv web, rețele sociale, mobil și magazin. De la alegerea produsului, adăugarea lui în coș și până la finalizarea achiziției, platforma Salesforce B2C Commerce oferă o experiență de cumpărături unu-la-unu, ca urmare a integrării tehnologiilor de ultimă oră, printre care și a inteligenței predictive.
„Tremend este primul nostru partener 100% românesc pentru Commerce Cloud, ceea ce marchează începutul unei perioade foarte interesante pentru Salesforce în regiune. Colaborarea noastră a apărut ca urmare a experienței extinse în eCommerce a companiei Tremend, precum și a expertizei tehnice dobândite prin complexitatea proiectelor deja implementate. Aceste abilități ne vor permite să reproducem proiecte cu același nivel de calitate a livrării precum cele pe care le-am văzut deja în țări precum America, Marea Britanie și Franța”, menționează Femi Adeboye, eCommerce Strategy Consultant – Commerce Cloud Africa, The Middle East, CEE & Growth Markets, Salesforce.
Prin serviciile de implementare a soluției Salesforce B2C Commerce la nivelul companiilor care dețin platforme de comerț online, echipa Tremend de experți certificați Salesforce sprijină eforturile pentru alinierea afacerilor la standarde internaționale.
Drept rezultat, companiile beneficiază de susținere în eficientizarea și accelerarea proceselor de vânzare, ca urmare a unificării datelor tuturor clienților acestora în platforma Salesforce. Astfel, este creată o imagine completă, de 360 de grade, asupra portofoliului de clienți, utilă echipelor de vânzări, marketing și customer service. Ca urmare a integrării tehnologiei în cloud, soluția facilitează obținerea de informații relevante din datele disponibile în cadrul companiei oriunde și oricând, făcând posibilă integrarea cu orice aplicație sau dispozitiv.
“Contextul schimbărilor din acest an a accelerat procesul de digitalizare a companiilor, iar comerțul online se numără printre canalele cu cele mai mari creșteri. În condițiile acestei competiții, ca urmare a avansului tehnologic și a modificării obiceiurilor de consum, companiile din zona comerțului online și-au mutat atenția către o abordare omnichannel în interacțiunea cu clienții. În acest fel, le pot oferi o experiență de cumpărături personalizată și relevantă. Mediul de retail online va fi dominat din ce în ce mai mult de cei care adoptă noile sisteme software integrate și se folosesc de agilitatea și capacitatea partenerilor tehnologici pentru a fi eficienți pe toate canalele de comunicare existente. Suntem permanent atenți la evoluțiile pieței, drept pentru care dezvoltăm pe baza tehnologiilor emergente, cum sunt Machine Learning și AI, platforme online robuste, scalabile, adaptate nevoilor de business ale fiecărei companii”, declară Florin Ionescu, Presales Technical Architect, Tremend.
Tremend a devenit partener Salesforce în 2019 și a implementat suita de soluții în tipuri diferite de industrii, de la retail alimentar, la clinici de sănătate, companii din agro, energie, HR, oferindu-le, în plus, consultanță și dezvoltare personalizată de software, în funcție de nevoile fiecărei afaceri.
Tremend are 15 ani de experiență în furnizarea de servicii de software engineering și consultanță și a implementat
peste 700 de proiecte de anvergură pentru companii de top din sectoare precum telecom, finanțe, bănci, auto și
servicii medicale.