Încă un tren Alstom a trecut testul de recepție la fabrică. Ce pași mai sunt până la introducerea în circulație de către CFR Călători

10 02. 2025
tren alstomm

Testul de acceptare în fabrică (FAT) este o verificare a calității vehiculului feroviar, în care sunt inspectați și asigurați diverși parametri, respectiv dacă aceștia funcționează corect și respectă specificațiile convenite, menționează reprezentanții ARF.

Potrivit lor, pe lista de verificare a testului FAT au fost prevăzute o serie de elemente, cum ar fi: cerințele minime de proiectare, documentele de referință relevante, echipamentele interioare, precum și cele de urgență, sistemul de informare a pasagerilor etc.

„În cadrul acestei acțiuni de inspecție au fost constatate unele neconformități care au fost incluse într-un Plan de acțiuni, pe care funizorul Alstom le va remedia, până la intrarea în serviciul comercial de călători a ramei electrice RE-IR TSO3, după efectuarea testelor dinamice și a probei de anduranță de 2000 km„, mai spun cei de la ARF.

Ei precizează că cele două rame sosite în România, până în prezent, fac parte din lotul celor 12 trenuri atribuite de ARF în cadrul primului contract de servicii publice licitat din România (CSP-L1) nr. RUIC 61/29.12.2023, care a fost aprobat prin HG nr.1328/28.12.2023 și a fost încheiat cu operatorul CFR Călători.

Pierderi pentru CFR Călători, din cauza întârzierilor în livrarea ramelor Alstom?

Traian Preoteasa, directorul genera al CFR Călători, declara la începutul lunii februarie, că societatea a pierdut în 2024, prin neîncasare, aproape 30 de milioane de lei, pentru că nu a intrat în posesia celorlalte 12 rame contractate de statul român cu Alstom. Acesta mai anunţa că va da în judecată Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), care a încheiat cu producătorul francez un act adiţional ce a modificat graficul iniţial de livrare a ramelor, anulând, practic penalităţile ce ar fi trebuit aplicate pentru nelivrarea la timp a acestora.

CITEȘTE ȘI: