Tren direct Brașov – Iași: CFR Călători anunță călătorii mai scurte cu două ore

06 10. 2021
iasi
„Știi că poți scurta distanța între Iași și Brașov cu aproximativ 2 ore dacă alegi să călătorești cu tren direct? Accesează www.cfrcalatori.ro sau aplicația mobilă “CFR Călători mersul trenurilor și bilete online” și găsești trenul potrivit pe ruta dorită”, spun reprezentanții CFR Călători într-o postare pe pagina proprie de Facebook.
Astfel, trenul IR 1541 care pleacă din Iași la 05:35 ajunge la Brașov după 8 ore și 3 minute, mai exact la 13:38, potrivit informațiilor din postarea CFR Călători.
De asemenea, trenul IR 1540 pleacă din Brașov la 14:10 și ajunge după 8 ore și 18 minute la Iași, adică la 22:28.
Trenul direct Iași – Brașov circulă prin Miercurea Ciuc, spre deosebire de celelalte variante în care trebuie schimbat trenul la Pașcani, Ploiești Sud sau chiar la București Nord.
2021 este Anul European al Căilor Ferate, cel în care întreaga Uniune Europeană pune în aplicare normele convenite în cadrul celui de al patrulea pachet feroviar. Este anul în care sunt sărbătorite mai multe evenimente importante privind transportul feroviar în Europa, astfel: cea de a 20-a aniversare a primului pachet feroviar, cea de a 175-a aniversare a primei legături feroviare dintre două capitale ale UE (Paris-Bruxelles), precum și 40 ani de TGV și 30 ani de ICE.
În România se împlinesc 167 de ani de la prima cale ferată dată în folosință pe teritoriul României, 141 de ani de la înființarea instituției CFR și 108 ani de la darea în folosință a primei căi ferate electrificate din România și Europa de Est (Săgeata Verde, Arad-Ghioroc-Șiria).