Tren metropolitan București – Ilfov: Opt stații noi, propuse în zona estică

Experții Băncii Mondiale recomandă într-un studiu amplasarea în zona de dezvoltare de est a Capitalei a opt stații de cale ferată, necesare pentru introducerea trenului metropolitan București - Ilfov, potrivit reprezentanților Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF).
Ion Dobreanu - mie, 22 feb. 2023, 19:25
Tren metropolitan București - Ilfov: Opt stații noi, propuse în zona estică

O zonă importantă de dezvoltare metropolitană – analizată de Ghidul de dezvoltare durabilă și regenerare urbană – este cea situată în estul Bucureștiului, care cuprinde localitățile Pantelimon, Brănești, Fundeni, Cernica, Glina, Popești – Leordeni, Berceni, Jilava și Vidra, împreună cu cartierele din estul municipiului București. Aceste localități vor fi tranzitate de trenul metropolitan, pe un traseu ce urmărește Șoseaua de Centură a Bucureștiului și are trei ramificații, mai exact Jilava – Vidra, Titan Sud – Tânganu, Pantelimon – Islaz, spun cei de la ARF.

În zona Berceni-Popești-Leordeni, dar și în Pantelimon – Cernica, dinamicile de dezvoltare din ultimii ani au fost unele de creștere puternică, acolo unde s-au construit locuințe individuale sau cu regim de înălțime mic, ce s-au dezvoltat organic, într-un mod necoordonat, rezultând astfel într-o dezvoltare dispersată și în deficiențe în ceea ce privește infrastructura edilitară, cea socială dar și conexiunile la transportul public.

De-a lungul șoselei de centură și mai recent la intersecția cu și de-a lungul primilor kilometrii ai autostrăzii A2 (București-Constanța), în zona localităților Glina-Cernica, avem zone cu dezvoltări de tip logistic-industrial sau zone comerciale (big box).

Aceste dinamici și resursele generoase de teren nevalorificat (tip greenfield) indică faptul că pe termen lung, dezvoltarea va continua în aceste localități, iar treptat, cu ajutorul planificării urbanistice durabile zonele se vor compacta și densifica. Conexiunile la trenul metropolitan vor reprezenta un imbold suplimentar, crescând atractivitatea zonei de influență imediată.

Totodată, există anumite comunități peri-urbane mai puțin dinamice, a căror conexiune prin noduri intermodale va conecta locuitorii la oportunități de angajare și le va face atractive pe piața rezidențială.

Obiective ale introducerii trenului metropolitan:

• asigurarea unei legături accesibile în 10 minute din comunitățile peri-urbane spre centrul Bucureștiului, prioritizând accesibilitatea pietonală, ce corespunde unei distanțe de aproximativ 800 metri, apoi cea velo (2 km), și apoi schimburile intermodale și mașina (8 km);

• conectarea forței de muncă la oportunitățile economice din zona metropolitană, luând în considerare un timp de călătorie de aprox. 30 min.;

• prioritizarea dezvoltării urbane compacte și mixte în aria de influență a coridorului feroviar.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Propunere amplasare stații

1. Stațiile Faur și Industriilor

Valorificarea tronsonului gara Titan Sud – gara Titan Sud Călători prin amplasarea a două puncte de staționare adiționale într-o zonă urbană cu funcțiuni complexe, unul în zona densă cu locuințe individuale (cartierul Industriilor), divizată de linia de cale ferată și unul care să deservească zona aflată în curs de regenerare din fosta platformă industriala Faur. În cartierul Industriilor, rezervele de teren unde s-ar putea amplasa puncte de staționare, sunt între Str. Eretului și Str. Sătenilor și Str. Munții Mehedinți – Str. Dadu, însă zona necesită și conexiuni pietonale peste calea ferată.

2. Stațiile Cățelu și A2

Stația A2: Nod intermodal cu infrastructură park & ride la intersecția autostrăzii A2 cu șoseaua de centură și centura feroviară, pentru a permite transferul la trenul metropolitan dispre județele Ialomița, Constanța și localităție peri-urbane din estul Bucureștiului sau conexiunea la metrou (prelungirea propusă de la A.Saligny).

Stația Cățelu: Punct de staționare care să deservească locuitorii din comuna Cățelu și să servească ca punct intermodal de conexiune spre Splaiul Unirii/A. Saligny și zona în curs de regenerare Pallady (1.5 km – autobuz).

3. Stația Cernica

Zonă de expansiune peri-urbană, momentan necoordonată, sub formă dispersată și fără o bună planificare a infrastructurilor editilare și sociale, ce în timp însă va continua să crească și să de densifice, justificând amplasarea unui punt de staționare al trenului metropolitan. Totodată, salba de lacuri și Pădurea Cernica sunt resurse verzi-albastre importante, ce pot fi valorificate ca puncte de agremenent pentru întreaga zonă metropolitană și astfel vor fi accesibile pe cale ferată. Rezervele de teren permit planificarea integrată în jurul stației a unui nod local cu funcțiuni complexe și a intervențiilor asupra infrastructurii locale.

4. Stațiile Pantelimon și Nord Est Logistic Park

În localitatea Pantelimon vedem pe de o parte dezvoltare rezidențială peri-urbană, cu regim de înălțime mic, la stânga șoselei de centură, spre municipiul București, și pe de altă parte dezvoltare logistică/industrial pe partea dreaptă a centurii. Deși până acum aceste tendințe au dus la dezvoltarea dispersată a parcelelor, dinamicile indică mentinerea acestor tendințe și compactarea zonei, punctul de staționare putând deservi și contribui la continuarea dezvoltării atât a nodului economic, cât și a zonei rezidențiale. Pentru a le îmbina și facilita deplasările nemotorizate este nevoie de intervenții de regenerare urbană și adaptare la scară umană.

5. Stația Berceni

Punctul de staționare existent în zona comunei Berceni (A) și propus pentru traseul trenului metropolitan nu se află în proximitatea zonei construite. Deși există perspective de dezvoltare orientată spre tranzit în jurul acestui nod, pentru a se alinia cât mai bine cu densitățile economice și de populație, se recomandă mutarea stației în apropierea intersecției DNCB cu Șoseaua Berceni, unde există dezvoltări de tip logistic/industrial și la o distanță de 800 m (10 min) începe zona de dezvoltare rezidențială. Prezența șoselei de centură și profilul industrial al parcelelor ce mărginesc calea ferată, fac deplasările nemotorizate imposibile în momentul de față, în ciuda proximității, însă rezervele de teren existente fac posibile intervențiile de regenerare necesare pentru a transforma zona în una orientate spre tranzit.

Te-ar mai putea interesa și
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Rusia a întrerupt sâmbătă livrările de gaze către Austria în urma unui litigiu între compania energetică austriacă OMV, deţinută parţial de stat, şi gigantul energetic rus Gazprom cu......
RAR, nevoit să oprească activitatea din întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
RAR, nevoit să oprească activitatea din întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
Registrul Auto Român (RAR) a oprit ieri activitatea la toate sediile sale din țară din cauza unui „incident tehnic”. ...
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii germani
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii ...
Cancelarul german Olaf Scholz urma să candideze pentru un al doilea mandat la viitoarele alegeri anticipate, după ce popularul ...
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Un proiect de hotărâre de guvern privind aprobarea unei strategii naționale privind dezvoltarea industriei până în ...