Trencadis îl numește pe Marian Murguleț în funcția de CEO începând cu luna martie

Trencadis, companie de tehnologie specializată în dezvoltarea și implementarea de soluții software pentru sectorul guvernamental și cel de business, anunță numirea lui Marian Murguleț în funcția de Director Executiv (CEO) începând cu 1 martie 2022. Trencadis a fost inclusă și anul acesta în topul Financial Times al companiilor cu cea mai rapidă creștere din domeniul IT din Europa.
Lidia Neagu - mie, 09 mart. 2022, 10:47
Trencadis îl numește pe Marian Murguleț în funcția de CEO începând cu luna martie

Marian Murguleț preia conducerea Trencadis de la fondatorul Radu Negulescu, care va rămâne acționar majoritar al companiei. Mai departe, din punct de vedere executiv, antreprenorul Radu Negulescu se va concentra exclusiv pe dezvoltarea FlowOS, startup tech românesc fondat în 2020, care își propune să construiască pentru piața globală un ecosistem integrat pentru facilitarea colaborării în format hibrid. FlowOS a lansat deja cu succes primul său produs, Sessions, premiat ca Produsul Anului” în categoria Work from Anywhere în 2021 de comunitatea Product Hunt. 

Marian Murguleţ are o experienţă profesională mixtă de 20 de ani în domeniul privat, în companii IT&C, şi în mediul guvernamental. În perioada 2019-2021, Marian Murguleţ a ocupat rolul de Chief Information Office (CIO) al Guvernului României, unde a asigurat coordonarea interinstituțională în procesul de implementare şi operaţionalizare a strategiilor naţionale în domeniul tehnologiei informației.

Mă bucur că am oportunitatea să îmi aduc contribuția la modernizarea serviciilor publice din România prin inovație de la conducerea unei companii cu ADN antreprenorial, care încă de la înființare rezolvă prin tehnologie probleme cu impact direct în viața de zi cu zi a noastră, a tuturor. Pentru a accelera transformarea digitală a mediului de business și cel public, ne propunem să dezvoltăm proiecte strategice de integrare bazate pe specializările software cele mai puternice ale Trencadis pe plan național și internațional”, a declarat Marian Murguleț, CEO al Trencadis. 

Cu un nou CEO, compania continuă să se concentreze pentru a oferi clienților și partenerilor săi proiecte complexe de integrare de sisteme, de digitalizare a unor servicii publice și de livrare infrastructură hardware și software. De asemenea, vor continua investițiile în competențele tehnice ale echipei și în tehnologiile care au produs primele proiecte de anvergură pe soluții de tip big data, plus materializarea proiectelor externe. 

Marian Murguleț este persoana cea mai potrivită să continue și să ducă mai departe misiunea Trencadis, odată cu mutarea mea la FlowOS. Experiența profesională acumulată la cele mai înainte cote în mediul privat și în domeniul guvernamental, cât și pasiunea pentru tehnologie eficient implementată, îmi dau convingerea că, alături de colegii noștri de la Trencadis, va transforma compania într-un lider regional în cel mai scurt timp, a declarat Radu Negulescu, fondator al Trencadis. 

În 2021 Trencadis, companie de tehnologie specializată în dezvoltarea și implementarea de soluții software pentru sectorul guvernamental și cel de business, a regândit strategia pentru următorii 3-5 ani în sensul diversificării liniilor de business și al pregătirii de produse noi pentru piața românească și internațională.  

Creșterea companiei Trencadis a fost susținută de proiectele complexe de integrare de sisteme, de digitalizare a unor servicii publice și de livrare infrastructură hardware și software. De asemenea, au contribuit la evoluția cifrei de afaceri investițiile în competențele tehnice ale echipei și în tehnologiile care au produs primele proiecte de anvergură pe soluții de tip big data, plus materializarea proiectelor externe, în special pe piața din Africa.

Principalele linii de business ale companiei sunt cele de Enterprise Infrastructure și Private Cloud, Business Apps, Big Data și Cyber Security. Cea mai rapidă creștere a fost înregistrată de Trencadis în serviciile și produsele de cybersecurity, stimulate fiind de lucrul remote și de nevoia clienților de a interacționa la distanță cu clienții lor. 

De asemenea, o creștere a fost înregistrată în piața internațională, unde în 2021 compania a semnat mai multe proiecte importante precum gestiunea unui sistem critic al autorității de control de trafic european Eurocontrol, servicii de cybersecurity pentru autoritatea de supraveghere a plăților interbancare din Nigeria, cadastrarea teritoriului statului Sierra Leone. Pentru 2022 Trencadis își propune să adauge noi linii de business în zonele de Public Cloud și de Smart City. Pe lângă piețele din Africa, Trencadis mai este activă în Croația, Grecia, Ungaria, și Asia Centrală.

Trencadis este o companie de tehnologie specializată în soluții de dezvoltare software pentru mediul guvernamental și cel de business. Cu o cifră de afaceri de peste 20 milioane de euro, Trencadis inovează sectorul public prin adaptarea continuă la cele mai recente evoluții în tehnologie, proiectare și comunicare, pentru a sprijini consolidarea acestuia și a spori capacitatea de a răspunde cerințelor și nevoilor societății.

Te-ar mai putea interesa și
Trump a anunţat numirea în calitate emisar special în Regatul Unit a creatorului reality show-ului „The Apprentice”
Trump a anunţat numirea în calitate emisar special în Regatul Unit a creatorului reality show-ului „The Apprentice”
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a anunţat sâmbătă numirea în calitate emisar special în Regatul Unit a lui Mark Burnett, creatorul şi producătorul reality show-ului "The Apprentice"......
Consultări la Cotroceni pentru desemnarea unui candidat la funcţia de prim-ministru
Consultări la Cotroceni pentru desemnarea unui candidat la funcţia de prim-ministru
Preşedintele Klaus Iohannis va avea, duminică, la Palatul Cotroceni, consultări cu partidele parlamentare pentru desemnarea ...
Ungaria se bazează pe Bulgaria şi al România pentru a-şi asigura livrările de energie, declară Viktor Orban
Ungaria se bazează pe Bulgaria şi al România pentru a-şi asigura livrările de energie, declară Viktor Orban
Premierul ungar, Viktor Orban, a declarat sâmbătă că livrările de energie către Ungaria prin Ucraina vor deveni din ...
O țară din Europa interzice TikTok, după o crimă
O țară din Europa interzice TikTok, după o crimă
Albania a anunţat sâmbătă o interdicţie de un an pentru TikTok, populara aplicaţie de videoclipuri scurte, ca urmare ...