Trenul de Otopeni: luni încep lucrările la podul feroviar. Pasagerii, sfătuiți să vină cu autobuzul la aeroport
Potrivit CNAB, modificările fluxurilor rutiere de acces la/de la Aeroportul Internaţional Henri Coandă au fost necesare în contextul demarării de către CFR SA a lucrărilor pentru realizarea legăturii feroviare între AIHC şi Gara de Nord.
„În vederea demarării de către CFR SA a lucrărilor pentru legătura feroviară între Aeroportul Henri Coandă şi Gara de Nord, începând de luni, 2 septembrie, orele 12:00, se schimbă prioritatea de circulaţie în actualul sens giratoriu de la ieşirea din aeroport, prioritate urmând să aibă autovehiculele care părăsesc zona aeroportului. De asemenea, fluxul principal de acces la aeroport dinspre Bucureşti va fi uşor modificat. Recomandăm conducătorilor auto care se deplasează în zonă să acorde atenţie sporită semnelor de circulaţie amplasate şi semnalelor agenţilor de la poliţia rutieră. Precizăm faptul că măsurile anunţate au fost luate pentru siguranţa pasagerilor, cărora le cerem scuze pentru disconfortul creat”, notează Compania de Aeroporturi, într-un comunicat.
CNAB şi-a început activitatea la data de 5 februarie 2010 şi asigură coordonarea operaţională şi managementul celor două aeroporturi ale Capitalei. Compania a fost înfiinţată prin fuziunea societăţilor care gestionau aeroporturile bucureştene: Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa Aurel Vlaicu.
Ministerul Transporturilor a emis marţi, 20 august, prima autorizaţie de construire pentru proiectul podului feroviar către Aeroportul Otopeni. Deocamdată, este vizată doar o porţiune de viaduct de 507 metri, din 1.520 de metri câţi va avea la final.
Autorizaţia de construire emisă marţi vizează lucrări la fundaţii, pereţi mulaţi şi elevaţii pile de la pila 25 până la pila 37.
Pe 11 iunie 2019 a fost semnat contractul pentru proiectarea şi execuţia obiectivului de investiţii „Modernizarea liniei de cale ferată Bucureşti Nord – Aeroport Internaţional Henri Coandă Bucureşti, Faza I: Racord C.F. la Terminalul T1, Aeroport Internaţional Henri Coandă Bucureşti”, în valoare de 398,16 milioane de lei, fără TVA.
Licitaţia a fost câştigată de către asocierea Arcada Company – ISPCF – DB Engineering & Consulting GMBH care, potrivit ministrului Transporturilor, şi-a asumat asumat finalizarea racordului până la sfârşitul lunii mai 2020.