Dan Costescu: Trenul internaţional Bucureşti-Budapesta ar putea reintra în circulaţie la 1 iulie

Trenurile internaţionale de lung parcurs între România şi Ungaria ar putea să reintre în circulaţie la 1 iulie, CFR Călători aflându-se în discuţii şi cu ceilalţi parteneri pentru reintroducerea garniturilor pe relaţiile cu Austria, Bulgaria, Moldova şi Ucraina, a declarat, pentru AGERPRES, directorul general al companiei, Dan Costescu.
Economica.net - vin, 05 iun. 2020, 06:11
Dan Costescu: Trenul internaţional Bucureşti-Budapesta ar putea reintra în circulaţie la 1 iulie

În urma reglementărilor în vigoare cu privire la combaterea epidemiei Covid-19, circulaţia în trafic internaţional a trenurilor CFR Călători este momentan suspendată.

Dan Costescu a dat asigurări că vor fi păstrate rutele pe care au circulat trenurile internaţionale înainte de declanşarea pandemiei de Covid-19.

„La trenurile internaţionale în principiu sunt aceleaşi rute şi le putem împărţi şi după partenerii cu care lucrăm şi care sunt Ungaria, Bulgaria, Austria – dacă luăm în considerare ‘Dacia’ care merge până la Viena – Moldova şi Ucraina, de fapt vecinii noştri – şi cu ei suntem în diverse faze. Noi le-am anunţat hotărârile care s-au luat la nivel naţional de autorităţi pentru a redeschide traficul internaţional. Aveam discuţii tehnice şi înainte, pentru că ştiam că acest moment va veni şi atunci am vrut să ne clarificăm din timp problemele tehnice. Rutele cele mai interesante, evident, sunt cele spre vest şi oarecum şi cele spre sud. Avem de la Ungaria răspunsul că la ei încă nu s-a clarificat data de la care se va relua. O estimare că după 20 iunie, cel mai probabil la 1 iulie, vor fi gata să reia toate trenurile pe care le-am avut – cele de lung parcurs, pentru că noi cu Ungaria mai avem şi o grupă de trenuri pentru micul trafic de frontieră, funcţie făcută de automotoare, mai micuţe, unde oamenii trec între localităţile noastre şi cele din Ungaria, pe diverse rute, de exemplu de la Oradea către Debrecen, dar şi alte destinaţii locale. Dar, revenind la cele de lung parcurs, ele sunt în principiu, fără să avem o confirmare fermă de la ei, planificate pentru data de 1 iulie”, a menţionat şeful operatorului naţional feroviar de călători.

În ceea ce priveşte reluarea legăturii feroviare cu Austria, directorul CFR Călători a precizat că se doreşte devansarea termenului de 1 iulie, însă pentru trenul IR „Dacia” discuţiile vor fi tripartite, deoarece este necesar şi acordul Ungariei, întrucât trebuie tranzitat teritoriul acesteia.

„Cu Austria negociem separat, pentru că am avut deja ultima cooperare foarte bună cu ei şi negociem separat. Ne-am dori să devansăm cumva acest termen de 1 iulie cu ‘Dacia’, pentru că am văzut că există cerere, dar chiar dacă negociem cu Austria de fapt nu putem să trecem de acordul Ungariei, pentru că trebuie să tranzităm teritoriul său, deci cumva discuţiile pentru Dacia vor fi tripartite”, a explicat el.

În ceea ce priveşte Bulgaria, în afara sezonului, CFR Călători până în jur de 6 iunie avea în fiecare an un tren care mergea până la Ruse. Odată cu începerea sezonului, acest tren îşi prelungea parcursul către Salonic şi Istanbul.

„În acest an, el a fost în categoria celor suspendate din cauza pandemiei, iar acum s-a luat decizia ca acest tren să repornească direct către destinaţia prelungită, pentru că el de obicei se prelungea de la Ruse către Salonic, în Grecia, şi către Istanbul, în Turcia. Acum s-a luat decizia ca atunci când vom primi acordul celor doi parteneri din cele două ţări să plecăm direct cu trenul, fără să-l mai ducem întâi până la Ruse şi apoi să-l prelungim. Trenul va merge direct la aceste destinaţii în funcţie de acord. Se pare că grecii vor fi primii care ne vor da un răspuns. Turcii, acum o săptămână, ne-au spus că încă nu au luat o hotărâre, dar părerea mea este că şi ei, care au o industrie hotelieră foarte puternică, vor resimţi presiunea şi vor trebui să mute cumva şi să ne dea şi ei acordul ca să putem configura trenul până la Istanbul”, a susţinut Costescu.

Pentru zona de est, Ucraina „răspunde foarte greu”, iar cu Republica Moldova se poartă discuţii, pentru că, înainte de declanşarea pandemiei, se punea problema gradului de ocupare al trenului Bucureşti-Chişinău, care era foarte scăzut.

„Ucraina răspunde foarte greu, nu avem nimic de la ei. În cazul Republicii Moldova, am avut chiar înainte de a se declanşa pandemia nişte discuţii pe gradul de ocupare. Ei voiau să nu mai pună tren în fiecare zi, ci la două zile, deci cam trei trenuri pe săptămână, şi ne-au întrebat dacă nu vrem să preluăm noi, cu materialul nostru rulant, acest tren, ceea ce nu este posibil, pentru că noi nu avem vagoane tehnic ca ale lor, să fie capabile de transpunere, adică de mutare de pe boghiurile de ecartament larg pe care circulă ei şi toate fostele state sovietice la calea noastră europeană. Ei au asemenea vagoane şi, dacă se va face, tot cu vagoanele lor se va face această cursă. Este încă în discuţie”, a arătat directorul general al CFR Călători.

Te-ar mai putea interesa și
Audi a demarat producția de mașini electrice la noua sa uzină din China
Audi a demarat producția de mașini electrice la noua sa uzină din China
Uzina Audi FAW NEV Company, deținută de Audi și partenerul său chinez FAW, a început producția de modele Audi complet electrice. Primul produs, Q6L e-tron....
Depozitele în lei ale societăților nefinanciare s-au majorat cu 3%, până la 188 miliarde de lei
Depozitele în lei ale societăților nefinanciare s-au majorat cu 3%, până la 188 miliarde de lei
Depozitele în lei ale altor sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) s-au majorat cu 3% ...
Furt de bijuterii de 300.000 de euro în Paris
Furt de bijuterii de 300.000 de euro în Paris
Standul producătorului de bijuterii Mauboussin, amplasat în cadrul magazinului Le Printemps din estul Parisului, a fost ...
BYD, reduceri cu 11,5% la modele electrice și hibrid
BYD, reduceri cu 11,5% la modele electrice și hibrid
Producătorul gigant chinez de vehicule electrice BYD oferă reduceri până pe 26 ianuarie la două dintre modelele sale ...