Trenuri București – Brașov: CFR Călători anunță că a acoperit temporar ruta pe care trebuiau să circule rame Alstom

CFR Călători a transmis vineri seara precizări cu privire la anularea unor trenuri pe relația București - Brașov. Reprezentanții operatorului național de transport feroviar spun că producătorul Alstom nu a mai permis decât circulația a două trenuri Coradia Stream, în loc de patru, câte erau prevăzute inițial. CFR Călători a retras ulterior ramele care au suplinit temporar ramele Alstom.
Ion Dobreanu - vin, 31 ian. 2025, 20:29
Trenuri București - Brașov: CFR Călători anunță că a acoperit temporar ruta pe care trebuiau să circule rame Alstom

Transmitem mai jos precizarea CFR Călători:

„Referitor la operarea inițială a 4 trenuri pe zi compuse din rame Alstom pe relația București Nord-Brașov și retur, dintre care 2 trenuri IR 16003 și IR 16004 au fost retrase din circulație ( începând cu data de 8 ianuarie trenul IR 16003, respectiv 16 ianuarie 2025 trenul IR 16004), facem următoarele precizări:

  • CFR Călători a proiectat odată cu schimbarea de mers de tren 2024-2025 care a intrat în vigoare din 15 decembrie 2024, 4 trenuri Interegio compuse din rame Coradia Stream pe relația București Nord-Brașov și retur. Proiectul este în conformitate cu Contractul de Servicii Publice încheiat intre CFR Călători și Autoritatea de Reformă Feroviară, primul contract adjudecat prin licitație competitivă. În fapt nu au circulat decât 2 trenuri compuse din rame Coradia Stream, cele de dimineața (IR 16001 și IR 16002). De ce? Din motive indepedente de voința CFR Călători, Alstom România nu a mai permis decât circulația a 2 trenuri Coradia Stream.
  • Ținând cont de Contractul de Servicii Publice încheiat CFR Călători și Autoritatea de Reformă Feroviară, care prevedea circulația a 4 trenuri Interegio compuse din ramele Alstom, compania a pus în vânzare cu anticipație legitimații de călătorii la aceste trenuri. Din respect pentru publicul călător care a cumpărat anticipat bilete la trenurile IR 16003 și IR 16004 și pentru a acoperi o perioadă neasigurarea ramei Alstom pentru compunerea celor 2 trenuri de către Alstom (IR 16003 și IR16004), CFR Călători a pus temporar în circulație 2 trenuri cu locomotive și vagoane aparținand CFR Călători.
  • Deoarece motivul pentru care au fost menținute temporar în circulatie cele 2 trenuri aparținând companiei, respectiv onorarea biletelor cumpărate cu anticipație de către călători pentru trenurile IR 16003 și 16004 a încetat, CFR Călători a fost nevoită să solicite retragerea celor 2 trenuri din circulație care au suplinit temporar ramele Alstom”.

Ceferiştii solicită repunerea în circulaţie, de la 1 februarie 2025, a trenurilor anulate de CFR Călători şi plata contribuţiei suplimentare pentru condiţii de muncă speciale, în caz contrar fiind hotărâţi să oprească activitatea, a anunţat, sâmbătă, Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România (FSTFR), relatează Agerpres.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: Garanţiile de securitate nu sunt doar pentru Ucraina, ci pentru tot Flancul estic
Bolojan: Garanţiile de securitate nu sunt doar pentru Ucraina, ci pentru tot Flancul estic
Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, afirmă că garanţiile de securitate care ar urma să fie acordate Ucrainei vor fi, de fapt, pentru "tot Flancul estic, de la Baltică până la Marea......
Salarii transparente la Cris-Tim: de la 7.000 de lei net pentru specialist în comunicare şi de la 5.000 de lei net pentru recrutor
Salarii transparente la Cris-Tim: de la 7.000 de lei net pentru specialist în comunicare şi de la 5.000 de lei net pentru ...
Economica.net vă prezintă câteva dintre ofertele de muncă la Cris-Tim, care conţin informaţii despre grilele salariale ...
Starmer: Am semnat un acord prin care vor fi trimiși Ucrainei 1,6 miliarde de lire pentru apărarea antiaeriană din valorificarea activelor înghețate rusești. Se va lucra la un acord de pace
Starmer: Am semnat un acord prin care vor fi trimiși Ucrainei 1,6 miliarde de lire pentru apărarea antiaeriană din valorificarea ...
Aliații Ucrainei vor discuta planuri pentru încheierea războiului, împreună cu SUA, pentru a merge înainte „împreună”. ...
Washingtonul îi sugerează lui Zelenski că ar trebui să demisioneze
Washingtonul îi sugerează lui Zelenski că ar trebui să demisioneze
Statele Unite au crescut duminică presiunea asupra preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, oficiali americani transmiţând ...