Trenuri de 400 de mil. de euro pentru Metrou. Spaniolii rup tăcerea şi dezvăluie informaţii din oferta lor câştigătoare

Într-un drept la replică trimis ECONOMICA.NET, reprezentanţii CAF Spania spun că mentenanţa oferită pe un an pentru trenuri ce urmează să le livreze Metrorex nu este 4.000 de euro pe an, pe tren, ci alta. Cât este rămâne confidenţial. De asemenea, CAF nu se angajează să livreze trenurile în 13 luni, ci în 22 de luni, primul urmând să vină în 17 luni.
Sorin Andone - Dum, 29 mart. 2015, 21:01
Trenuri de 400 de mil. de euro pentru Metrou. Spaniolii rup tăcerea şi dezvăluie informaţii din oferta lor câştigătoare

Ca răspuns la suita noastră de articole despre licitaţia cu o valoare maximă de 440 de milioane de euro, cu TVA, de la Metrorex, câştigată de CAF Spania cu o ofertă de 380 de milioane de euro, cu TVA, reprezentanţii spaniolilor au dorit să ne transmită câteva precizări. Este pentru prima dată când CAF comunică pe subiect, de când scandalul acestei achiziţii publice uriaşe a izbucnit în presă.

Astfel, cu privire la articolul în care arătam câteva dintre criteriile care au dus la declararea ofertei CAF drept câştigătoare, echipa de comunicare a spaniolilor precizează:  „Articolul dumneavoastra menţionează că firma CAF ar fi oferit un preţ de mentenanţă de circa 4.000 de euro pe tren anual, respectiv 330 de euro pe lună.

–          Această informaţie nu este corectă. Oferta firmei CAF a fost una competitivă, la standardele internaţionale din industrie. Conţinutul ofertei firmei CAF este confidenţial iar preţurile care sunt menţionate in articol pot fi relevate în mod oficial doar de Metrorex.

–          S-ar putea să fie o neînţelegere referitor la costurile de mantenanţă. Caietul de sarcini prevede doi parametri: 1) Costuri pentru operaţiile de mentenanţă preventivă ale unui tren pe primii 120.000 km (primul an de mentenanţă) – de obicei aceste costuri sunt reduse fiindcă trenurile sunt noi si nu necesită multă mentenanţă în primul an; 2) Costurile de mentenanţă pentru un tren  pe durata de viaţă a trenului (min. 30 de ani). În ambele cazuri, oferta CAF a fost una competitivă şi la nivelul standardelor din industrie”

Cât despre termenul de livrare a garniturilor de metrou, CAF precizează că oferta sa către Metrorex prevede livrarea primului tren în 17 luni de la semnarea contractului. Caietul de sarcini al licitaţiei stabilea un termen de maxim 22 de luni pentru primul tren. „Celelalte 12 trenuri vor fi livrate în decursul a 7 luni dupa aceea, într-un ritm de aproximativ 2 trenuri pe lună. Pentru firma CAF aceşti termeni de livrare sunt fezabili iar firma a mai distribuit în aceasta formula alte trenuri la timp”, precizează reprezentanţii CAF.

Magistrala 5 de Metrou, tronsonul Drumul Taberei – Eroilor, trebuie finalizată integral, inclusiv achiziţia de trenuri, până în martie 2017, altfel România riscă să piardă fondurile europene alocate pentru acest proiect, sute de milioane de euro. Până la momentul martie 2017 mai sunt 23 de luni, un termen extrem de strâns de livrare a trenurilor , chiar şi în ipoteza în care contractul cu CAF ar fi semnat în următoarele zile, lucru imposibil de altfel, pentru că licitaţia Metrorex este contestată.

Oferta CAF Spania a fost desemnată ca cea mai bună, dintre toţi participanţii la licitaţia de 400 de milioane de euro de la Metrorex, pentru 51 de trenuri noi de metrou. Doi dintre participanţii care au pierdut, Alstom şi Astra Vagoane Călători Arad, au contestat rezultatul Comisiei de Evaluare Metrorex, motivând oferirea de către CAF a unor termene nefezabile de livrare a trenurilor, un preţ extrem de scăzut, practic  imposibil de atins, al mentenanţei, precum şi obscuritate în prezentarea criteriilor comparabile de departajare a concurenţilor.

 

Citeşte şi Afacerea trenurilor de metrou CAF. De unde ia Metrorex 400 de milioane de euro şi câţi bani rămân în ţară

Te-ar mai putea interesa și
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a reluat creșterea
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a ...
În ultimele 10 zile, ROBOR la 3 luni și cel la 6 luni a crescut cu 20 de puncte de bază, semn că bancile au împrumutat destul de mult statul pentru finanțarea deficitului bugetar, lichiditatea......
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin Georgescu este pe pimul loc
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin ...
Candidatul independent Călin Georgescu este pe pe primul loc în preferințele alegătorilor in țară după numărarea ...
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința bucureștenilor
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința ...
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 ...
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
Rezultate alegeri 2024 - EXIT POLL. Marcel Ciolacu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea, conform principalelor institute ...