Trenuri noi în România. Astra contestă a doua anulare a licitației pentru 20 de rame: „Este de o nelegalitate flagrantă, de-a dreptul stranie”

După ce partenerii săi chinezi au contestat cu succes prima anulare a licitației pentru 20 de trenuri inter-regionale în România, Astra Vagoane Călători contestă la rândul său cea de-a doua anulare a procedurii. Producătorul din Arad susține că anularea este de o “nelegalitate flagrantă, fiind de-a dreptul stranie“.
Anemona Andone - joi, 08 oct. 2020, 18:41
Trenuri noi în România. Astra contestă a doua anulare a licitației pentru 20 de rame:

Astra Vagoane Călători Arad a depus la începutul lunii octombrie o plângere la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) împotriva celei de-a doua anulări a licitației pentru 20 de trenuri inter-regionale în România.

Licitația organizată de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) s-a anulat automat la finalul lunii trecute din cauză că nu au fost depuse oferte, potrivit informațiilor din SEAP. Ceea ce este surprinzător, având în vedere interesul chinezilor, care au mers până la Curtea de Apel București pentru a contesta un factor de evaluare.

Astra Vagoane Călători cere în contestația sa anularea deciziei de anulare a licitației (foto jos) și continuarea procedurii.

Precedent cu “viciu tehnic“ la licitația pentru autobuze în București

O situație similară s-a petrecut în august 2017 cu licitația organizată de Primăria Municipiului București pentru achiziția de autobuze diesel Euro 6. Amintim că și atunci licitația s-a anulat automat pentru că nu au fost depuse oferte până la termenul limită, deși fusese decisă prelungirea termenului de depunere. Reprezentanții PMB au explicat că a fost anulată automat deoarece, în afară de publicarea pe site a anunțului de prelungire a termenului, era necesară și o operațiune manuală de modificare a datei limită de depunere. Ca urmare a acestui viciu tehnic, Primăria Capitalei a fost nevoită să reia procedura de licitație pentru achiziționarea celor 400 de autobuze.

Rămâne de văzut ce va decide CNSC în cazul contestației Astra Vagoane Călători privind a doua anulare a licitației ARF.

Amintim că licitația pentru achiziționarea a 20 de rame electrice inter-regionale noi RE-IR, organizată de Autoritatea pentru Reformă Feroviară, s-a anulat automat deoarece la data limită de depunere ofertă nu au existat ofertanți care au depus ofertă, după cum se arată într-un anunț publicat pe 23 septembrie în SEAP (foto jos).

Este pentru a doua oară când această mega-licitație se anulează. În august, ARF a decis să anuleze procedura, după ce chinezii de la CRRC Qingdao Sifang au obținut la Curtea de Apel București eliminarea unui factor de evaluare. Chinezii au contestat însă anularea licitației la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC).

Pe 9 septembrie, CNSC a admis contestația chinezilor și a obligat ARF să continue licitația în termen de 10 zile de la comunicarea deciziei. 

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a lansat în aprilie procedura de atribuire pentru achiziţia unui număr de 20 de rame electrice destinate serviciilor feroviare de transport călători pe rutele inter-regionale, precum şi a serviciilor accesorii de mentenanţă. Criteriul de atribuire a fost cel mai bun raport calitate-preţ.

În formularul de contract de achiziţii au fost prevăzute două clauze de revizuire: posibilitatea suplimentării perioadei de mentenanţă cu încă 15 ani şi posibilitatea dublării cantităţilor achiziţionate, de la 20 la 40 de rame electrice. Suplimentarea prin dublare a cantităţilor şi serviciilor achiziţionate urma să fie făcută fără organizarea unei proceduri competitive, prin încheierea unui act adiţional.

Valoarea contractului a fost estimată între 1,31 miliarde de lei şi 3,71 miliarde de lei, fără TVA. Finanţarea proiectului era asigurată prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, cofinanţarea fiind asigurată de la bugetul de stat.

Te-ar mai putea interesa și
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru că nu recunoaşte legitimitatea preşedintelui Klaus Iohannis....
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
România va avea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar, care presupune o creştere de cheltuială salarială, atunci ...
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul a ameninţat că va opri livrările vitale de gaze spre Uniunea Europeană, dacă statele membre vor pune în aplicare ...
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei ...