Trenuri pe hidrogen în România: ARF trebuie să finalizeze licitația în termenul asumat în PNRR – ministrul Transporturilor

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) trebuie să se încadreze în termenele din PNRR la licitația pentru trenuri pe hidrogen, a răspuns ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu la o întrebare a deputatului AUR de Neamț Dumitrina Mitrea, cu privire la riscul pierderii banilor europeni. Noul termen limită pentru depunerea ofertelor este 31 iulie, iar contractul trebuie atribuit până pe 31 decembrie 2023.
Anemona Andone - Dum, 16 iul. 2023, 08:33
Trenuri pe hidrogen în România: ARF trebuie să finalizeze licitația în termenul asumat în PNRR - ministrul Transporturilor

Deputatul AUR atrage atenția că discutăm despre una dintre cele mai mari licitații organizate cu fonduri europene din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), evaluată între 2,4 miliarde de lei fără TVA şi 4,2 miliarde de lei fără TVA, în funcţie de durata serviciilor conexe contractului 15, respectiv 30 de ani.

Întrebat ce măsuri are în vedere pentru a nu pune în pericol banii europeni din PNRR dedicați acestui proiect, ministrul Transporturilor a subliniat că „achiziționarea de material rulant nou de către ARF este o cheltuiala eligibilă aferentă proiectelor ce pot fi decontate în cadrul programelor de finanțare europeană nerambursabilă pentru perioada perioada de programare 2014 – 2021 – 2027 (POIM/POT/PNRR)”.

De asemenea, din perspectiva MTI, ministrul a precizat că „este necesar ca ARF să se asigure că ia toate măsurile pentru finalizarea procedurilor de atribuire în conformitate cu termenele asumate prin PNRR”.

În răspunsul către deputatul AUR, ministrul mai spunea că ofertele urmau să fie depuse până pe 30 iunie.

Pe 23 iunie 2023, Autoritatea pentru Reforma Feroviară a anunțat însă că a prelungit perioada de depunere până pe 31 iulie 2023. „Luându-se în considerare complexitatea acestei proceduri (achiziția unui produs inovativ, achiziția de hidrogen combustibil de tracțiune printr-un abonament de disponibilitate pe termen lung) manifestată de potențialii ofertanți, ARF a luat decizia de prelungire a perioadei de depunere în scopul asigurării unui cadru adecvat în care sa se depună oferte eligibile și asigurarea succesului în implementarea PNRR și în aceasta zonă”, au explicat reprezentanții ARF.

Ei au reamintit că Regulamentul UE pentru instituirea Mecanismului de Redresare și Reziliență prevede ca atribuirea contractelor să se încheie până la 31 decembrie 2023 și livrările să fie efectuate pana la 31 august 2026.

Trenurile pe hidrogen sunt o componentă importantă în strategia guvernamentală și a ARF de decarbonizare a sectorului transporturi si vor fi completate prin alte achiziții în domeniul trenurilor pe acumulatori și pe hidrogen, potrivit ARF.

Licitația inițială pentru trenuri pe hidrogen fusese lansată în octombrie 2022 și urmărea achiziţia de 12 rame electrice pe bază de pile de combustie cu hidrogen (RE-H), dar nicio companie nu a depus ofertă până la termenul limită din 7 februarie.

Procedura include achiziţia a 12 automotoare în tracţiune electrică pe bază de pile de combustie cu hidrogen, dar şi serviciile de mentenanţă şi reparaţii necesare funcţionării acestora timp de 15 ani, precum şi serviciile de alimentare cu hidrogen, obiectivul de investiţii fiind finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). De asemenea, se prevedea şi posibilitatea suplimentării perioadei de mentenanţă cu încă 15 ani, prin act adiţional.

Te-ar mai putea interesa și
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie plătită a scăzut uşor, de la 336,31 în octombrie, la 336,18 lei pe......
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...