Trenuri pentru Metroul de Drumul Taberei: Metrorex a prelungit cu patru luni evaluarea ofertelor

05 05. 2020
korail_emu5000_6th_12225200

Deși trebuia să se încheie până vineri, 8 mai, evaluarea ofertelor pentru trenuri de metrou se prelungește până pe 8 septembrie, conform datelor din SEAP.

Mai mult, licitația a fost retrogradată în etapa de evaluare tehnică, deși din 19 martie intrase în cea de evaluare financiară.

Amintim că Metrorex a primit în vara anului trecut cinci oferte la licitaţia pentru achiziţia a 30 de trenuri destinate Magistralei 5 de metrou.

Cele cinci oferte provin de la:

1. Hyundai Rotem Company – Romansys (Coreea de Sud)

2. JSC Metrowagonmash (Rusia)

3. Alstom Transport (Franţa)

4. Construcciones y Auxiliar de Ferrocarriles – Atelierele CFR Griviţa (Spania – România)

5. CRRC Qingdao Sifang Co., Ltd. – ASTRA VAGOANE CALATORI (China – România)

Metrorex a lansat pe 22 martie 2019 licitaţia pentru achiziţia a 30 de trenuri care vor circula pe tronsonul Drumul Taberei – Iancului al Magistralei 5. În primă fază vor fi cumpărate 13 trenuri pentru secţiunea Eroilor – Râul Doamnei, urmând ca ulterior să mai fie achiziţionate încă 17.

Valoarea estimată a contractului pentru cele 30 de ramei noi este de 1,2 miliarde de lei (255 milioane de euro), adică 8,5 milioane de euro/bucata.

Metroul de Drumul Taberei va fi deschis circulației pe 30 iunie 2020, conform celor mai recente estimări ale autorităților. Pentru început, pe noua magistrală vor circula trenuri aduse de pe alte magistrale, până vor sosi cele vizate de această achiziție.

Magistrala 5 Drumul Taberei – Pantelimon are trei secţiuni: Eroilor – Drumul Taberei, Eroilor – Iancului, respectiv Iancului – Pantelimon.