Trenuri spre Salonic, Istanbul şi Sofia începând din 2 iunie. Preţul unei călătorii porneşte de la 30 de euro

Pasagerii vor avea în perioada 2 iunie - 2 octombrie legături directe de la Bucureşti către Salonic, Halkali/Istanbul, Sofia şi retur, biletele la aceste trenuri putând fi deja rezervate, informează, luni, CFR Călători. 
Economica.net - lun, 08 mai 2017, 17:21
Trenuri spre Salonic, Istanbul şi Sofia începând din 2 iunie. Preţul unei călătorii porneşte de la 30 de euro

Trenul spre Turcia va circula zilnic şi va avea în compunere un vagon cuşetă şi un vagon de dormit. O călătorie dus către Halkali/Istanbul costă aproximativ 49 de euro la vagon cuşetă cu şase locuri, 54 de euro la vagon cuşetă cu patru locuri şi aproximativ 62 de euro la vagon de dormit cu trei paturi.

Şi în acest an, pasagerii care doresc să ajungă cu trenul în Grecia vor putea călători între Bucureşti Nord şi Salonic şi retur, o dată pe săptămână, cu plecare vinerea din Bucureşti şi întoarcere din Salonic duminica.

Un bilet pentru o călătorie dus, Bucureşti – Salonic, costă aproximativ 45 de euro la vagon clasa a 2-a, 56 de euro la vagon cuşetă de şase locuri, 62 de euro la vagon cuşetă de patru locuri şi 64 de euro la vagon de dormit cu trei locuri.

Trenul spre Sofia va circula zilnic, iar un bilet pentru o călătorie dus costă aproximativ 30 euro la clasa a 2-a.

De asemenea, pentru cei care doresc să efectueze călătorii nelimitate,într-o anumită perioadă, cu trenul, spre Grecia şi Turcia, CFR Călători recomandă oferta tarifară internaţională InterRail.

‘Biletele pot fi achiziţionate din staţiile şi agenţiile CFR Călători deschise traficului internaţional. Pentru informaţii actualizate despre circulaţia trenurilor, călătorii sunt rugaţi să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro, să ne contacteze la numerele de telefon 021/9521 (trafic intern), 021.314.5528 (trafic internaţional Gara de Nord Bucureşti) sau să se adreseze personalului nostru din staţii’, spune compania, într-un comunicat.

Societatea de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează transportul public de călători pe calea ferată.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...